15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn an politic „îmbârligat“

Un an politic „îmbârligat“

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, se aşteaptă ca anul 2012 să fie foarte complicat din punct de vedere politic.
„Ca să folosesc o expresie nu tocmai academică, eu cred că anul 2012 va fi unul foarte «îmbârligat» în politică. Va fi un an electoral, cu multe strigături, specific românilor, pentru că nici după 20 de ani n-am învăţat ce înseamnă o campanie electorală decentă. Dar suntem căliţi, nimic nu ne mai impresionează în privinţa asta“, a declarat Solomon într-o conferinţă de presă susţinută joi.
Dacă până acum era convins că va câştiga un nou mandat de primar, aşa cum indicau, de altfel, şi sondajele de opinie de astă-vară, Antonie Solomon se arată în prezent mult mai rezervat cu privire la viitorul său în această funcţie. „Aşa cum sunt eu, cu calităţile, cu defectele mele, vă rog să mă mai suportaţi până anul viitor, în noiembrie, şi după aceea vom vedea…“, le-a spus primarul ziariştilor în aceeaşi conferinţă de presă.
În privinţa alegerilor generale, edilul Craiovei crede că PSD şi PDL vor pierde din nou, iar Emil Boc va rămâne în continuare la conducere, împreună cu echipa sa. „După mine, în urma alegerilor generale nici un partid nu va depăşi 25% şi atunci o să fie din nou o alianţă la guvernare. Şi, părerea mea, nu cred că se va schimba puterea“, a prevestit Antonie Solomon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII