19 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTinerii care au picat bacul, viitori şomeri indemnizaţi

Tinerii care au picat bacul, viitori şomeri indemnizaţi

În această vară, a crescut numărul şomerilor, după ce tinerii care au absolvit liceul au picat examenul de bacalaureat în prima şi a doua sesiune. Dornici să aibă totuşi o formă de venit, adolescenţii şi-au depus dosarul pentru a beneficia de indemnizaţia de şomaj. Potrivit lui Romeo Chiriac, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, până în prezent s-au înscris în baza de date a instituţiei 1.827 de absolvenţi. Dintre aceştia, 554 sunt absolvenţi de studii superioare. „Avem 1.827 de absolvenţi care şi-au depus primul dosar, urmează să vină cu al doilea, începând din această săptămână. Avem 1.080 de absolvenţi de liceu de specialitate, 92 de liceu teoretic, 38 de absolvenţi de şcoală profesională şi 38 de şcoală postliceală. Şi-au depus primul dosar după absolvire şi în 60 de zile vin pentru a-şi depune cel de-al doilea dosar, iar din octombrie vor intra în plată. Pot să ia indemnizaţie şi dacă promovează examenul. Ne aşteptăm să vină prima tranşă, iar a doua în octombrie. La cel de-al doilea dosar au nevoie de o adeverinţă de la Fisc, în care să se precizeze dacă au venituri. Vor primi indemnizaţie de şomaj în valoare de 250 de lei timp de şase luni“, a declarat Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj. Absolvenţii au la dispoziţie şase locuri de gestionar, în judeţ. Pe 23 septembrie, unii dintre aceşti tineri au o şansă să îşi găsească un loc de muncă dacă vor participa la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată de AJOFM Gorj la Casa de Cultură a sindicatelor din Târgu Jiu. La sfârşitul lunii iulie, la nivelul judeţului Gorj era înregistrată o rată a şomajului de 6,55%, corespunzătoare unui număr de 10.093 de şomeri indemnizaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS