10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUltima strigare la postliceala sanitară

Ultima strigare la postliceala sanitară

Doar astăzi şi mâine se mai fac înscrieri pentru un loc în cele cinci clase bugetate, la Şcoala Postliceală Sanitară de Stat de la Slatina. Sunt cinci specializări, iar acolo unde se depăşeşte numărul de înscrişi pentru o clasă, se susţine concurs de admitere.

Absolvenţii de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat, se pot înscrie până vineri, 12 august, pentru un loc în una din cele cinci clase fără taxă de la Şcoala Postliceală Sanitară de Stat de la Slatina. Cele 150 de locuri libere, câte 30 pentru fiecare clasă, sunt pentru specializările: asistent medical de farmacie, asistent medical de balneo-fizio-kinetoterapie şi recuperare, asistent medical de laborator şi asistent medical de igienă şi sănătate publică. 
„Din înscrierile de până acum (miercuri, 10 august – n.r.), cred că vom avea admitere pentru specializarea asistent de farmacie. Eu sper că vom realiza toate cele cinci clase de la buget, pentru că numărul de elevi a crescut, de la an la an. Acum avem, în cei trei ani de studiu, 19 clase în total“, a declarat directorul şcolii, prof. Sanda Naiden.
Deşi oferta de a urma o specializare după liceu fără costuri este tentantă, au fost ani în care s-au înregistrat şi surprize. Chiar şi anul trecut s-a realizat doar una din cele două clase de laborator, deşi concurenţa – celelalte două şcoli sanitare, private, din oraş – nici măcar nu are această specializare în planul de şcolarizare. Motivul poate fi acela că cei mai mulţi dintre candidaţi preferă specializarea „asistent medical generalist“, cu mai multe oportunităţi la angajare. Pe care o pot regăsi şi aici, dar la locurile cu taxă. Adică 1.500 de lei pentru fiecare an de studiu, de plătit în patru rate. Suma este similară taxei de la celelalte două şcoli, însă realitatea a dovedit că este loc pentru toată lumea. „Avem cinci clase pentru această specializare, dar la locurile cu taxă. N-a fost nici o problemă, însă, să ne realizăm clasele, poate, şi pentru că specializările unde anunţăm concurs la admitere sperie candidaţii. Generaţiile acestea se tem de examen. Chiar ne întreabă de ce nu folosim drept criteriu de admitere media de la bacalaureat. Le spun simplu, pentru că nu ne permite legea, pentru că suntem instituţie de învăţământ de stat şi trebuie s-o respectăm“, a mai spus Naiden.
Deşi noua lege a învăţământului permite înscrierea la şcoala postliceală a candidaţilor care prezintă doar certificat de absolvire, fără diplomă de bacalaureat, până acum, cel puţin în acest caz, nu s-a întâmplat să fie admişi candidaţi. Cum procentul de promovabilitate la bac a fost în acest an mult mai scăzut, poate fi un început nefast şi aici. „Vom vedea dacă se vor înscrie şi astfel de candidaţi, poate după sesiunea a doua a bacalaureatului. Ce m-a surprins pe mine este însă faptul că urmează cursurile şcolii absolvenţi de facultate care au ajuns la concluzia că le este mai folositoare această diplomă decât prima obţinută. Poate, în primul rând, pentru că le oferă perspectiva unui loc de muncă în străinătate. Dacă au urmat facultatea la locurile cu taxă, aici chiar se pot înscrie pe locurile de la buget“, a mai spus Naiden.
Cursurile se susţin, pentru al doilea an, nu la sediul din cartierul Clocociov, ci la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 5, unde sălile de clasă au fost puse la dispoziţie în urma unui acord încheiat cu primăria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS