11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024

Vine Legea minelor

Senatorii de Gorj, pedelistul Ion Ruşeţ şi social-democratul Toni Greblă, sunt acuzaţi că pregătesc o lege a minelor în favoarea concesionarilor de suprafeţe de teren, în vederea exploatării. Potrivit modificărilor aduse Legii minelor, într-un proiect ai cărui titulari sunt senatorii gorjeni Ion Ruşeţ, şef al PDL Gorj, şi Toni Greblă, vicepreşedinte al PSD Gorj, certificatul de urbanism eliberat de autorităţile locale nu va mai fi necesar concesionarului. Actul va putea fi totuşi păstrat cu titlu informativ sau va putea fi înlocuit de o fotografie a locului care urmează să fie supus exploatării. Prevederea este în favoarea concesionarului, la fel ca şi modificarea care vizează accelerarea eliberării avizelor de mediu şi a certificatului de descărcare de sarcină arheologică. O altă modificare a legii, tot în favoarea concesionarului, se referă la faptul că exproprierile pot fi făcute direct de către titularul licenţei, în numele statului.

Ruşeţ crede că autorităţile ies în avantaj

Senatorul Ion Ruşeţ, liderul democrat-liberalilor gorjeni, este de părere că viitoarea Lege a minelor nu va favoriza concesionarul, ci autorităţile locale unde există exploatări miniere, precum şi exploatările miniere care au interesul să nu le mai fie blocat accesul la zăcământ, din cauza proprietarilor de terenuri: „Sunt primari care au fie un interes personal, fie un interes din acesta mic şi care blochează activitatea în zona minieră prin neeliberarea acestui certificat de urbanism. Deocamdată, trebuie să definim procedurile, pentru că acestea nu se modifică substanţial. Noi am fost atenţi şi la problemele legate de situri arheologice. Este nevoie şi de avizul Ministerului Culturii, şi de avizul Ministerului Mediului. Nu este o procedură care se simplifică sau care a fost făcută pentru interesul cuiva. Eu cu domnul Greblă am lucrat împreună: dânsul la patronate, eu la sindicate. În anii 2005 – 2006 discutam despre această procedură. În Gorj, de exemplu, SNLO a pierdut exploatarea de la Roşiuţa pentru că două persoane au refuzat să cedeze şi a fost nevoie de cheltuieli suplimentare, pentru modificări tehnologice şi apoi pentru o sumă relativ mare au cedat“, a declarat Ion Ruşeţ, fost lider de sindicat la USMO şi la CE Turceni.

Greblă nu vede favorizaţi

Pesedistul Greblă, preşedinte al Comisiei juridice din Senat, consideră că legea nu a fost făcută pentru o societate anume: „Această lege a fost adoptată de plenul Senatului cu o largă majoritate, iar în toamnă va intra în dezbatere şi în plenul Camerei Deputaţilor. Am urmărit simplificarea procedurilor de expropriere cu plata unei juste despăgubiri. Marile companii, precum SNLO şi Complexurile energetice, întâmpină dificultăţi în a intra în posesia terenurilor. Din câte ştiu eu, Roşia Montană şi-a rezolvat de mult problema terenurilor. O altă modificare adusă legii este că 50% din redevenţa plătită statului va reveni comunităţii locale. După ce va pleca mineritul trebuie să lase ceva în loc“, a menţionat senatorul Toni Greblă. Faptul că Ion Ruşeţ şi Toni Greblă nu au avut nici o dificultate din a avea un punct de vedere comun asupra modificărilor aduse Legii minelor nu este o surpriză, având în vedere că ambii împart acelaşi prieten comun, respectiv pe Marin Condescu, liderul FNME, al USMO şi un apropiat al PDL. De asemenea, pesedistul Toni Greblă s-a aflat ani la rând în conducerea PATROMIN, cu ajutorul lui Marin Condescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS