11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPasajul suprateran începe să iasă la lumină

Pasajul suprateran începe să iasă la lumină

Pe 15 iulie vor demara lucrările de suprafaţă la construcţia din centrul Craiovei, iar la sfârşitul lunii viitoare se vor vedea rimii stâlpi de susţinere ai pasajului.

Început în martie, pasajul suprateran de la kilometrul zero al Băniei este aproape să iasă la suprafaţă. Până acum s-a lucrat doar în subteran, la conductele de apă, gaze, canalizare, cablurile electrice şi reţelele altor deţinători de utilităţi. Constructorii au mai avut parte şi de mici surprize, cum au fost unele cabluri dezafectate care nu apăreau în schiţele primăriei, dar graficul lucrărilor nu s-a modificat. În paralel, s-au făcut forajele şi pentru pilonii de susţinere ai construcţiei, iar aceasta va începe în curând să prindă contur.
Municipalitatea este convinsă că la sfârşitul lunii viitoare se vor vedea roadele muncii de până acum şi că pe 15 iulie vor demara lucrările de suprafaţă la pasajul suprateran. „După ultimul grafic de lucrări discutat de primărie cu constructorul, pe 15 iulie se va termina lucrarea de canalizare pe tronsonul cuprins între kilometrul zero şi Universitate, iar apoi se va începe munca la suprastructura pasajului. În două săptămâni după această dată se vor putea vedea şi primele picioare ale pasajului“, a precizat Laurenţiu Diaconu, manager de proiect la pasajul suprateran.

Se schimbă forma intersecţiei din Valea Vlăicii

Închisă lunea trecută, circulaţia la kilometrul zero al Craiovei se va relua în două săptămâni, aşa cum s-a anunţat iniţial, chiar dacă lucrările la pasaj vor continua în această zonă. „În prezent, se lucrează în subteran la subtraversarea giratoriului din Valea Vlăicii a conductelor de apă şi gaze, pentru a închide circuitul şi a-l putea pune în funcţiune. Nu cred că vor fi probleme cu reluarea circulaţiei în intersecţie la data stabilită“, a mai spus Laurenţiu Diaconu.
Şoferii ar putea avea însă parte de o mică surpriză: intersecţia din Valea Vlăicii nu va mai fi la fel ca înainte. Pentru că lucrările la pasaj vor ajunge lângă giratoriul de la kilometrul zero, intersecţia va avea de suferit. „O să se apuce de forat la picioarele pasajului, care vor fi aproape de locul unde se află acum sensul giratoriu, aşa că acesta ar putea dispărea. O să vedem ce soluţie se va găsi. Oricum, se va muta puţin din stradă, iar intersecţia va fi undeva mai spre clădirea CEZ“, a menţionat Diaconu.     
Proiectul demarat la kilometrul zero al Craiovei prevede realizarea unui pasaj suprateran care va trece peste intersecţia din Valea Vlăicii, investiţia ridicându-se la aproape 60 de milioane de lei. Finanţarea vine de la Uniunea Europeană şi de la bugetul de stat, contribuţia de la bugetul local fiind de un milion de lei. Construcţia are ca termen de finalizare data de 28 mai 2012.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

21 COMENTARII