17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPoliţia Rutieră din Mehedinţi, angrenată într-o acţiune europeană

Poliţia Rutieră din Mehedinţi, angrenată într-o acţiune europeană

Timp de o săptămână, poliţişti din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Mehedinţi vor lua parte la acţiunea TISPOL (European Traffic Police Network), care are ca scop depistarea persoanelor care conduc sub influenţa alcoolului sau a drogurilor. Acţiunea se desfăşoară la nivel european în peste 25 de state. În perioada 6 – 12 iunie, poliţiştii vor fi prezenţi pe străzile judeţului Mehedinţi pentru a-i depista pe cei care se urcă la volan după ce au consumat bături alcoolice.
„Conform datelor TISPOL, la nivel european, conducerea sub influenţa alcoolului sau a drogurilor reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere, alături de viteza excesivă şi nepurtarea centurii de siguranţă. Poliţiştii de la Rutieră au depistat doi conducători auto care se aflau sub influenţa substanţelor psihotrope, fapt pentru care s-au luat măsurile legale“, a declarat Nicolae Lohon, purtător de cuvânt la IPJ Mehedinţi. De la începutul anului şi până în prezent, pe drumurile din Mehedinţi s-au produs 11 accidente rutiere, soldate cu rănirea gravă a patru persoane şi rănirea uşoară a altor 11, cauza principală fiind conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.
• Alin Ghiciulescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU