7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDispar 2.140 de posturi de la ANAF

Dispar 2.140 de posturi de la ANAF

Ministerul Finanţelor Publice propune desfiinţarea a 2.140 posturi de la Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) şi Garda Financiară (GF), cele mai mari reduceri urmând să fie operate în rândul lucrătorilor vamali, unde ar putea fi disponibilizaţi 1.427 de angajaţi.   
Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, personalul ANV va fi limitat de la maximum 4.586 la 3.159 de posturi, ceea ce înseamnă o reducere cu 31%.
În acelaşi timp, structura Gărzii Financiare va avea cel mult 1.092 de posturi, comparativ cu 1.805 în prezent, reprezentând o tăiere de personal de aproape 40%.
Astfel, numărul de posturi cumulate de la cele două instituţii va fi redus cu o treime. Proiectul privind organizarea ANV scoate de sub avizul ministrului finanţelor publice numirea directorilor executivi şi directorilor executivi adjuncţi ai direcţiilor regionale pentru accize şi operaţiuni vamale şi cei din Bucureşti, care vor fi aprobaţi prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) la propunerea vicepreşedintelui ANAF care conduce Vama.
De asemenea, avizul conform al preşedintelui ANAF va fi necesar numai pentru şefii birourilor vamale, celelalte persoane cu atribuţii de conducere fiind numite fără alte avize direct de către vicepreşedintele ANAF care conduce ANV.
Încadrarea personalului de la ANV şi Garda Financiară în limita numărului de posturi şi în noua structură organizatorică se va face în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a celor două hotărâri de guvern. Comisarul general al Gărzii Financiare va fi ajutat în activitatea de conducere de doi comisari generali adjuncţi, aceştia având calitatea de funcţionari publici de conducere. Astfel, din structura de conducere va dispărea postul de comisar general prim-adjunct, precum şi o poziţie de comisar general adjunct.

Urmează 150 de administraţii financiare

În acelaşi timp, secţiile judeţene şi secţia municipiului Bucureşti sunt unităţi teritoriale ale Gărzii Financiare fără personalitate juridică, în subordinea Comisariatului General. Ca urmare a pierderii personalităţii juridice, patrimoniul, arhiva, execuţia bugetară şi orice alte bunuri ale secţiilor judeţene şi a Secţiei Municipiului Bucureşti ale Gărzii Financiare vor fi preluate de Comisariatul General, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii. Pe de altă parte, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a declarat recent că va desfiinţa până în luna septembrie circa 150 de administraţii financiare, reprezentând mai mult de o treime din cele 424 de unităţi existente în prezent. „Va fi un plan gradual care se va realiza probabil în una sau două etape, astfel încât până în luna septembrie să se încheie procedura de desfiinţare a acestor administraţii“, a spus atunci Blejnar.
El a precizat că procesul va începe în perioada următoare şi va viza în principiu administraţiile comunale şi orăşeneşti, cu o pondere mică în veniturile colectate de ANAF la bugetul statului.
• NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII