17.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPoluare Accidentală cu zgură la rovinari

Poluare Accidentală cu zgură la rovinari

Vântul puternic a ridicat praful din depozitul de cenuşă al Complexului Energetic Rovinari, norul de cenuşă afectând şi traficul pe DN 66, în dreptul unităţii energetice. Potrivit autorităţilor din oraşul Rovinari, nu este prima dată când se întâmplă aşa ceva. La fiecare vânt foarte puternic, nori de praf şi cenuşă ameninţă oraşul. „Vina aparţine conducerii Complexului pentru că zona ar trebui permanent udată cu tunuri de apă. Eu locuiesc în apropiere şi se vede tot“, a spus un cetăţean din Rovinari. Reprezentanţii autorităţilor locale au sesizat Garda de Mediu Gorj, fiind vorba despre o poluare accidentală cu zgură. În trecut, conducerea Complexului Energetic a mai fost amendată pentru astfel de poluări accidentale. La CE Rovinari au demarat o serie de investiţii pentru construirea unor depozite în care cenuşa să fie evacuată în fluid dens, tocmai pentru a fi evitate poluările accidentale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII