27.6 C
Craiova
marți, 15 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalFurtul ţigărilor de la Vama Bechet, fără... importanţă

Furtul ţigărilor de la Vama Bechet, fără… importanţă

În timp ce procurorii DNA ridică sute de poliţişti de frontieră şi vameşi sub acuzaţii de luare ori dare de mită, în opinia unor judecători craioveni, colegi cu Laurenţiu Anghel şi Bogdan Diaconescu, poliţiştii din Vama Bechet au furat prea puţin pentru a fi condamnaţi: 400.000 de ţigări

Judecătorii Curţii de Apel Craiova şi-au motivat sentinţa dată în dosarul privind furtul a aproximativ 20.000 de pachete de ţigări de contrabandă din Vama Bechet, dosar în care au fost judecaţi şase poliţişti de frontieră şi patru civili.
La sfârşitul lunii septembrie 2008, procurorii doljeni anunţau că s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva mai multor poliţişti de la PTF Bechet pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi fals intelectual.
Anchetatorii au probat şi consemnat în rechizitoriu că, pe 16 septembrie 2008, poliţiştii de frontieră de la PTF Bechet au descoperit un tir încărcat cu ţigări de contrabandă, din care, în timpul descărcării, au fost sustrase aproape 20.000 de pachete de ţigări. Potrivit procurorilor, după descărcarea ţigărilor, poliţistul Liviu Ghiorghiţă a întocmit un proces-verbal de constatare în numele a doi colegi, în care a trecut date nereale privind cantitatea de ţigări confiscată.
Ulterior, în urma percheziţiilor făcute de anchetatori acasă la familia Stângaciu, au fost descoperite 15.875 de pachete de ţigări Marlboro şi 3.826 de pachete de Jin Ling, netimbrate.

Poliţiştii au note de prezentare foarte bune

În iunie 2009, procurorii i-au trimis în judecată pe poliţiştii de frontieră Nicuşor Nicula, Liviu Ghiorghiţă, Ion Glăvan, Nicu Osiceanu, Ştefan Diaconu, Eleodor Cojocaru şi pe patru membri ai familiei Stângaciu – Sanda, Petre, Ionel şi Florea, iar la sfârşitul lunii ianuarie, Curtea de Apel Craiova s-a pronunţat. Inculpaţii au fost achitaţi, câţiva dintre ei primind câte o amendă administrativă în valoare de 1.000 de lei.
În hotărârea din data de 25 ianuarie, recent motivată de judecătorul Mugurel Mircea Şelea de la Curtea de Apel Craiova, magistratul a precizat că instanţa a stabilit că şase dintre inculpaţi au participat la descărcarea ţigărilor, deşi nu aveau această obligaţie.
Inculpatul Liviu Ghiorghiţă a întocmit procesul-verbal fals „aflându-se într-o stare avansată de oboseală“, însă actul nu a avut consecinţe deosebite, pentru că faţă de şoferul tirului s-a dispus NUP. În plus, în acest caz nu a existat un prejudiciu, pentru că ţigările erau… contrafăcute. Judecătorul a încheiat precizând că „lucrătorii de poliţie au note de prezentare foarte bune din partea IJPF Dolj, inculpaţii din familia Stângaciu sunt cunoscuţi în societate ca persoane cinstite, care realizează venituri din muncile agricole. Faptele săvârşite de inculpaţi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, aducând atingere minimă valorilor apărate de lege, fiind lipsite în mod vădit de importanţă“.
Soluţia Curţii de Apel Craiova nu este însă definitivă, aceasta putând fi atacată cu recurs.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII