12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalŞase dintre vânzătorii de maşini pe internet au primit mandat

Şase dintre vânzătorii de maşini pe internet au primit mandat

Magistraţii Tribunalului Olt au emis joi seară şase mandate de arestare în cazul persoanelor cercetate pentru fraude informatice. Este vorba despre Radu Robert Ionuţ, din Slatina, Radu Dumitru Tudor, Adrian Bica şi Marius Rîpeanu, toţi din Caracal, Ionuţ Cosmin Tudor, din Scorniceşti, şi Gabriel Alexandru Iufu, din satul Hotărani, comuna Fărcaşele. După ce au aflat sentinţa dată de magistraţii olteni, cei şase au făcut recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Craiova. Potrivit oamenilor legii, aceştia riscă până la 20 de ani închisoare pentru comiterea mai multor infracţiuni la legea privind prevenirea şi combaterea criminalitătii informatice. „Au fost prezentate şase persoane pentru a primi mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Pentru toate acestea s-a admis cererea formulată, iar după aflarea deciziei au făcut recurs“, a declarat Cosmin Mitrache, purtător de cuvânt în cadrul Tribunalului Olt. În ultimele cinci luni, membrii grupului infracţional organizat au înşelat mai mulţi cetăţeni din Turcia, Polonia, Grecia, Germania, Franţa şi Slovenia cu aproximativ 100.000 de euro prin postarea de anunţuri fictive pe site-uri de comerţ, oferind spre vânzare tiruri, autocamioane sau autoturisme.

Cosmin ŞERBAN

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU