19 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGrevă generală în sănătate

Grevă generală în sănătate

Ziua votării moţiunii de cenzură este zi de grevă generală în spitalele din întreaga ţară, au hotărât liderii SANITAS la Conferinţa Naţională a Federaţiei, desfăşurată în perioada 14 -16 octombrie, la Sovata. Prin urmare, asistenţii medicali şi personalul medical auxiliar vor opri lucrul, urmând să asigure doar asistenţa medicală de urgenţă în spitale. Şi la Spitalul de Urgenţă Craiova, asistenţa medicală va fi limitată la strictul necesar, conform legii. „Vom asigura serviciile medicale cu o treime din personal. Unitatea de Primiri Urgenţe va lucra ca într-o zi obişnuită, iar în policlinică, doar cabinetele care asigură urgenţe medicale: diabet, oncologie, cardiologie“, a declarat Ion Cotojman, liderul SANITAS al Spitalului de Urgenţă Craiova.
Revendicările greviştilor se referă la anularea reducerii cu 25% a salariilor, păstrarea locurilor de muncă, acordarea restanţelor salariale (sporuri, al treisprezecelea salariu) şi a altor facilităţi reglementate (gratuitate pentru medicamente şi îngrijiri medicale), plus popularea cu cadre medicale în spitalele deficitare, ştiindu-se că deficitul de cadre medicale a ajuns la 3.000, cel mai mare exod de medici şi asistente înregistrându-se în Bucureşti şi Ardeal.
Liderii de sindicat susţin că greva generală va fi suspendată doar în cazul în care protestatarii vor obţine ce au solicitat sau dacă moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie va fi adoptată de parlament.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII