10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMoartea pândeşte pe şosele

Moartea pândeşte pe şosele

Potrivit unei statistici întocmite de Inspectoratul General al Poliţiei Române, în primele opt luni ale acestui an, aproape 1.400 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile din România, iar peste 5.000 au fost rănite grav. Numai în Dolj au murit 38 de oameni în acest an, iar alţi 194 au fost răniţi.

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) se „laudă“ că în primele opt luni din acest an numărul accidentelor rutiere grave a scăzut cu 12%, iar al persoanelor decedate, cu 17,59%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în urma acţiunilor preventive efectuate de poliţişti. Statisticile întocmite de IGPR arată că 1.372 de persoane şi-au pierdut viaţa pe şosele în acest an, iar alte 5.165 au fost rănite grav, scăderea faţă de 2009 fiind de 293 de decese, respectiv 504 răniţi grav.
Pe primul loc într-un top al principalelor cauze ale accidentelor grave de circulaţie înregistrate în primele opt luni ale anului curent se află viteza excesivă şi viteza neadaptată la condiţiile de drum. Din 5.537 de accidente grave produse în acest an, 1.149 au avut drept cauză viteza, acestea fiind soldate cu 371 de persoane decedate şi 1.148 de persoane rănite grav.
Traversarea neregulamentară a fost cauza altor 891 de accidente, soldate cu 203 persoane decedate şi 703 răniţi grav, iar neacordarea priorităţii de trecere pietonilor a ucis 55 de oameni, alţi 399 fiind răniţi grav.

Mai mulţi răniţi grav în Dolj

O astfel de statistică a fost întocmită şi de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, cifrele arătând scăderi în ceea ce priveşte numărul accidentelor şi al persoanelor decedate, însă o creştere a numărului răniţilor grav şi uşor. Dacă în primele opt luni din 2009 în judeţul Dolj au fost înregistrate 152 de accidente rutiere, soldate cu 63 de morţi, 110 răniţi grav şi 37 de persoane rănite uşor, în 2010 s-au produs 148 de accidente grave, în urma cărora 38 de persoane au murit, 135 au fost rănite grav şi 59 uşor.
În ceea ce priveşte cauzele, tot viteza excesivă este pe primul loc şi în Dolj, ca şi la nivel naţional. 19 persoane au decedat în accidente rutiere care au avut drept cauză viteza excesivă, cu şapte mai multe faţă de anul 2009, 33 au fost rănite grav şi 35 uşor. Alt motiv al unor accidente soldate cu victime înregistrate în Dolj, care nu se regăseşte însă şi între primele trei cauze la nivel naţional, este neatenţia în conducere a şoferilor. Din cauza neatenţiei şoferilor au murit anul acesta în Dolj opt persoane, cu nouă mai puţine decât în 2009, iar alte 14 au fost rănite grav şi nouă uşor.
Deşi anul acesta au fost înregistrate mai puţine accidente grave faţă de anul trecut, Doljul ocupă locul 12 într-un top al judeţelor întocmit după numărul evenimentelor rutiere grave, în urcare cu patru locuri faţă de 2009. Pe primul loc este Bucureştiul, cu 620 de accidente grave, locurile doi şi trei fiind ocupate de Prahova, cu 254 de accidente şi Suceava, cu 217.  

Tragedii pe şosele

Ultimul accident produs din cauza vitezei excesive a fost înregistrat în judeţul Dolj pe 25 august. Ştefan Bozgan, de 24 de ani, din Craiova, în timp ce conducea o Dacie Logan pe DJ 552, dinspre Craiova către comuna Cetate, cu câţiva kilometri înainte de intrarea în localitatea Lazu a pierdut controlul direcţiei de mers. Autoturismul a rulat zeci de metri pe marginea drumului, după care şoferul a tras de volan stânga, încercând să redreseze maşina, însă a intrat în derapaj, a traversat sensul celălalt de mers, a ieşit de pe şosea şi a lovit cu partea dreaptă un copac de pe marginea drumului. În urma impactului violent, şoferul şi Ionuţ Mitri, de 20 de ani – pasagerul din dreapta-faţă – au fost aruncaţi din maşină. Şoferul a murit pe loc în urma impactului, iar Ionuţ Mitri a fost găsit în viaţă, la aproximativ 20 de metri de maşină. Un alt pasager, cel de pe locul din dreapta-spate, Cătălin Ilie, de 26 de ani, a fost scos din autoturism de pompierii de la Descarcerare. Nici pentru acesta, medicii de pe ambulanţa SMURD nu au mai putut face nimic. Poliţiştii de la Rutieră au stabilit din cercetările de la faţa locului că accidentul a avut loc din cauza vitezei excesive cu care circula Bozgan.
Un alt accident mortal a fost produs pe 28 august de un tânăr care nu a acordat prioritate de trecere unui pieton. Conform poliţiştilor, Iulian Pădeanu, de 20 de ani, din Segarcea, în timp ce conducea o Alfa Romeo înmatriculată în Italia pe bulevardul 1 Mai din Craiova, a lovit-o pe Elena Ciui, de 46 de ani, din comuna Cârcea, care traversa strada regulamentar. Victima a fost aruncată câţiva metri în aer şi a fost rănită grav, fiind preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde a şi decedat.

România, în topurile negative

Un raport al Consiliului European de Siguranţă a Transporturilor arată că România şi Malta sunt singurele state din UE în care numărul de victime ale accidentelor rutiere este mai mare în 2009 faţă de 2001.
UE îşi propusese în 2001 să reducă numărul victimelor accidentelor rutiere de la 54.400 la 27.000 în 2010. În 2009, din cele 27 de ţări membre, numai patru au reuşit să atingă ţinta de a reduce cu 50% numărul victimelor, însă toate au înregistrat scăderi, excepţie făcând România şi Malta. Acelaşi raport a arătat că România are cea mai mare rată a mortalitaţii din accidente rutiere, raportat la numărul populaţiei, dar şi că în România riscul de a-ţi pierde viaţa într-un accident este de opt ori mai mare decât în Suedia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII