15.6 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalUşi blocate din nou la PSD Mehedinţi

Uşi blocate din nou la PSD Mehedinţi

După ce, în urmă cu mai bine de două luni, fostul preşedinte al filialei mehedinţene a PSD, Eugen Nicolicea, a stat închis în sediul partidului o noapte întreagă, ieri, nimeni nu a mai putut să intre în cele două sedii, municipal şi judeţean. Încuietorile de la uşile celor două imobile au fost blocate cu beţe de chibrite şi lipici. Chiar dacă membrii de partid au încercat cu ajutorul buteliilor pe gaz lampant să topească lipiciul şi chibriturile, nimeni nu a putut să deschidă uşile.
Pesediştii de la Mehedinţi au răsuflat totuşi uşuraţi că nu s-au făcut de râs în faţa lui Victor Ponta, care a trecut pe la ei într-o vizită privată prin teritoriu şi urma să ajungă la sediul de partid. Din fericire, întrevederea cu acesta s-a desfăşurat la o locaţie privată din judeţul Caraş-Severin. „Dacă venea domnul Ponta, nu era treaba noastră. Eu am venit la serviciu la ora 8.00 şi am găsit uşile blocate. Asta este tot ce pot să spun“, a declarat secretara partidului.
Supăraţi nevoie mare, pesediştii au chemat poliţia în ajutor, dar oamenii legii au venit abia în jurul orei 13.00. „Până să chemăm poliţia, am încercat cu cheia să forţăm chibritele din încuietoare, dar nu am reuşit. Apoi am sunat la poliţie şi domnii poliţişti au venit destul de târziu, ce-i drept. Acum aşteptăm să ne deschidă uşile ca să ne putem relua activitatea pentru că astăzi nu am muncit nimic, stăm pe afară“, a spus un membru de partid.
Bănuiţi de complot sunt foştii membri de partid excluşi odată cu Eugen Nicolicea. „Nu ştim cine a făcut aşa ceva, dar avem unele bănuieli, doar s-a mai întâmplat o dată să nu putem să intrăm în sediu decât cu poliţia. Atunci a fost domnul Nicolicea la mijloc, acum, cine ştie… O să vedem ce ne spune poliţia. Oricum se alege praful de partidul ăsta, e vai şi amar!“, a povestit alt membru al PSD Mehedinţi.
Chiar şi după ce a plecat poliţia, uşile partidului au rămas tot închise, fiind necesară intervenţia unei echipe care să spargă porţile şi uşile metalice.
„În jurul orei 10.30, ofiţerul de serviciu a fost sesizat despre faptul că la sediul unei formaţiuni politice din Drobeta Turnu Severin încuietorile uşilor au fost găsite blocate şi nu au putut fi deschise. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, iar în continuare se fac cercetări“, a declarat Nicolae Lohon, purtător de cuvânt al IPJ Mehedinţi.
Actualul preşedinte al PSD Mehedinţi, Adrian Duicu, precum şi fostul preşedinte, Eugen Nicolicea, nu au putut fi contactaţi pentru a-şi exprima părerea despre scandalul din PSD Mehedinţi care pare că nu se mai termină.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII