7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPictorul Nicoară, mereu îndrăgostit de patria sa

Pictorul Nicoară, mereu îndrăgostit de patria sa

A plecat din ţară în urmă cu 30 de ani, dar în sufletul său România este pe primul loc, în ciuda faptului că a vizitat lumea întreagă. Pictează din pasiune şi a pus pe pânză fărâme din amintirile sale, peisaje ale României rurale şi feerice.

Pictorul Ioan Nicoară (foto) este născut în localitatea Sohodol din judeţul Alba şi a emigrat în America în urmă cu 30 de ani. În ultimii ani, a revenit de mai multe ori în România pentru a prezenta publicului de aici tablourile sale, care au ca subiect România rurală, splendoarea peisajelor surprinse de ochiul şi, mai ales, de sufletul artistului. A venit şi la Târgu Jiu, unde a vernisat o expoziţie de pictură naivă: „Am adus tablourile mele, pe care le-am pictat de-a lungul anilor, pentru că eu lucrez încet şi migălos. Mare parte din ele le-am pictat în Statele Unite din nostalgia după locurile natale, dar am şi tablouri cu Statele Unite, mai ales din Arizona, acolo unde m-am stabilit după ce am plecat din România, în 1981. Primele picturi realizate pe pământ american le-am făcut din memorie, pictându-mi casa natală, dealurile din jurul Sohodolului, locul unde m-am născut, în judeţul Alba, lucruri pe care le-am păstrat în suflet. Tema mea predilectă o reprezintă viaţa rurală, natura şi ocupaţiile ţăranilor de la sat. Am călătorit în 20 de ţări ale lumii de-a lungul anilor, iubesc să călătoresc. Sunt artist amator, nu am făcut nici o facultate, pictez din plăcere“, a povestit pictorul Ioan Nicoară.

Raiul românesc

Chiar dacă a plecat în America din dorinţa de a trăi mai bine, Ioan Nicoară a păstrat mereu în suflet amintirile despre ţara sa natală şi spune, cu mâna pe inimă, că nicăieri în lume nu este mai frumos decât în România. În 1981, Ioan Nicoară a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde s-a şi stabilit până la urmă. Ulterior şi-a dus acolo şi cei patru copii, iar acum este bunicul a nouă nepoţei. Când a plecat peste ocean, nu ştia ce avea să îi rezerve viaţa, dar acum este fericit. „Am plecat din dorinţa de mai bine, asta e clar. Ni se pare mereu că grădina vecinului este mai verde decât a noastră, dar, umblând prin lume, mi-am dat seama că încă nu s-a descoperit societatea perfectă. Nu este nicăieri. De asemenea, am realizat că ţara noastră, România, căci este încă ţara mea şi va fi mereu, este cea mai frumoasă. Nicăieri nu este ca acasă şi nici măcar America nu îmi oferă atâtea satisfacţii ca România. Am fost în zeci de ţări, dar când vin în România vin ca în grădina raiului, nu exagerez. Fiecare meleag are frumuseţea lui. La mine, aici, în România, mă simt cel mai bine“, a spus artistul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII