21.2 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPopulaţia României a continuat să scadă şi în luna iunie

Populaţia României a continuat să scadă şi în luna iunie

Populaţia României a înregistrat spor natural negativ şi în a şasea lună din acest an, în condiţiile în care numărul naşterilor a fost depăşit de cel al deceselor cu 1.891, continuând declinul resimţit de la începutul anilor ‘90, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În primele şase luni din 2010, populaţia a scăzut cu 30.253 de persoane, în timp ce în întregul an 2009 populaţia României s-a diminuat cu peste 34.000 de persoane. În prezent, România are mai puţin de 21,5 milioane de locuitori, faţă de vârful de 23,2 milioane atins în urmă cu 20 de ani.
În ultimii ani, sporul natural a înregistrat în România o anumită ciclicitate, cu valori negative mai mari în lunile de iarnă şi uşoare valori pozitive în vară sau la începutul toamnei.
Astfel, numărul de născuţi vii a fost în luna iunie de 18.743 (10,6 la 1.000 de locuitori), cu 2.667 mai mulţi decât în mai, în timp ce numărul deceselor a fost de 20.634 (11,7 la 1.000 de locuitori), în scădere cu 623 faţă de luna precedentă. Faţă de iunie 2009, numărul de născuţi vii a scăzut cu 151, iar numărul deceselor a fost mai mare cu 1.369, se arată în comunicatul INS.
De asemenea, 153 de copii din România cu vârsta sub un an au decedat în luna iunie, în scădere cu 14 faţă de iunie 2009. În mai se înregistraseră 148 de decese la copiii sub un an.
În ceea ce priveşte căsătoriile, numărul acestora a scăzut în luna iunie cu 4.975 faţă de mai, până la 6.033, în timp ce numărul de divorţuri a crescut cu 164 faţă de luna precedentă, la 3.093.
Numărul căsătoriilor din iunie a fost cu 5.169 mai mic decât în aceeaşi lună din 2009, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat cu 87 mai puţine divorţuri în luna iunie a acestui an decât în iunie 2009.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII