12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMinerii de la Petrila, obligaţi să efectueze lucrări „nelalocul lor“

Minerii de la Petrila, obligaţi să efectueze lucrări „nelalocul lor“

Mai mulţi mineri audiaţi ieri de Judecătoria Târgu Jiu au spus că adesea existau presiuni venite „de sus, pe scară ierarhică“ pentru efectuarea anumitor lucrări pe care ortacii le descriu ca fiind „nelalocul lor“. Magistraţii gorjeni au mai judecat un nou termen în dosarul exploziei de la Mina Petrila şi au audiat peste 15 martori, fiind audiaţi mineri, ingineri şi maiştri.
Mihai Negru a vorbit şi el despre prezenţa jarului în abatajul 431 şi despre o concentraţie mai mare de metan. „Pe 3 noiembrie a existat o concentraţie mai mare de 2% de gaz metan. Am lucrat atunci la o acţiune de echipare, dar s-a întrerupt activitatea din cauza concentraţiei de gaz. La echipare era excesiv de cald. Se presupune că era jar acolo, de aceea era aşa cald. … Într-un timp, situaţia scăpase de sub control: erau presiuni venite de sus, pe scară ierarhică, eram obligaţi să venim sâmbăta şi duminica să facem înnămolirea, altfel eram ameninţaţi că ne transferă. Trebuie să spun că printre cei care au murit în abatajul 431 erau şi mineri noi, care au fost presaţi să facă lucruri nelalocul lor: echiparea nu a fost făcută, s-a împuşcat înainte pe motiv că expiră termenul de garanţie al fitilului, aerajul nu a fost activat în mod normal, nu s-a respectat procedura prevăzută de normele de protecţia muncii. Cred că au fost presaţi să facă acele lucruri. Direct nu s-au făcut presiuni asupra mea de către conducere, însă presiunile veneau de sus, pe scară ierarhică“, a povestit minerul.
Valerică Asofronie, unul dintre minerii care lucrau la EM Petrila în toamna lui 2008, a spus că pe 13 noiembrie 2008 a fost repartizat la Abatajul 431, locul unde după două zile, 13 mineri au decedat. „Am ajutat acolo la ce era de făcut, dar la un moment dat am simţit fum, iar vizibilitatea era puţin redusă. Din ordinul şefului de schimb ne-am dat înapoi. … Atmosfera era alta decât cea de obicei, erau în abataj şi salvatorii minieri, era fum, căldură. … În aprecierea mea, era necesar ca unii şefi să ia măsura să închidă abatajul 431, pentru că, în alte dăţi când s-a mai întâmplat să fie fum, închideau. Însăşi prezenţa salvatorilor minieri indica faptul că în zonă erau probleme. Am auzit ulterior discutându-se că era jar în zonă“, a afirmat Valerică Asofronie.
Alte aspecte precum teama de a fi sancţionaţi disciplinar şi mutaţi în alt câmp de lucru mai prost plătit, lucrurile pe care nu le puteau spune şefilor au mai fost dezvăluite şi alţi mineri interogaţi. Toţi cei trei inculpaţi au fost prezenţi la proces.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS