Procurorii DIICOT Constanţa au dispus vineri trimiterea în judecată a lui Sergiu Băhăian şi a complicilor săi, acuzaţi de constituirea unui grup infracţional, înşelăciune, omor şi instigare la omor, după ce au înşelat mai multe societăţi şi au ucis trei foşti membri ai grupului, informează DIICOT.
Alături de Sergiu Băhăian, arestat preventiv, a fost trimis în judecată şi omul său de încredere, Valentin Şlepac, dar şi Adrian Grigoraş, Edward-Marian Mărculescu, Dan Liviu Iovan şi George Florian Oprea, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, omor şi instigare la omor deosebit de grav, fapte prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 al. 2, 5 C.P. şi art. 174 C.P. rap. la art. 175 lit. a şi g C.P. rap. la art. 176 lit. c C.P.
Potrivit rechizitoriului, în perioada decembrie 2007-mai 2008, la iniţiativa lui Băhăian, a fost constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte trei persoane, respectiv Emilian Leonte, Ionel Ulezu şi Petrică Captalan, care au indus în eroare mai multe societăţi comerciale, încheind contracte de leasing fără acoperire, cu scopul de a obţine beneficii financiare. În acest fel a fost cauzat un prejudiciu total de 2.706.948,7 lei (echivalentul a 640.939,98 euro), care nu a putut fi recuperat.
De asemenea, Valentin Şlepac şi Adrian Grigoraş i-au ucis pe cei trei bărbaţi care deveniseră între timp membri ai reţelei, la cererea lui Sergiu Băhăian, liderul grupului.
Dosarul a fost trimis la Tribunalul Constanţa.
Liderul grupării cercetate de DIICOT pentru uciderea a patru persoane, Sergiu Băhăian, fostul patron al Sabina Product, a fost prins, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, în Capitală, după ce poliţiştii au tras mai multe focuri de armă şi un ofiţer a suferit o fractură la mâna stângă.
Procurorul-şef al DIICOT Constanţa, Laurenţiu Bratosin, a declarat pe 16 ianuarie că activitatea grupării infracţionale a lui Băhăian este fără precedent în România. Bratosin a spus că una dintre victimele grupării criminale, Cernat Lucian, a fost aruncat, în anul 2006, în Dunăre, de pe podul rutier de la Cernavodă, după ce iniţial a fost sedat şi adus în stare de ebrietate. Altă victimă, Leonte Emilian, a fost ucisă în anul 2008, cu mai multe lovituri de ciocan în cap, cadavrul fiind descoperit în Canalul Dunăre – Marea Neagră.
Cea de-a treia victimă a fost Ionel Ulezu, omorât tot în anul 2008, fiind îngropat de viu după ce a fost sedat şi adus în stare de ebrietate. Captalan Petrică a fost omorât în anul 2008, după ce a fost lovit în cap cu o bâtă şi îngropat imediat într-o groapă, la aproximativ un metru adâncime, deasupra cadavrului fiind turnată o placă de beton, care a fost acoperită cu pământ.
În paralel cu această anchetă, surse judiciare au declarat că a fost declanşată o altă anchetă, pentru a stabili de ce decesul a două dintre victime a fost consemnat iniţial ca fiind accidental, iar după deshumare s-a constatat că moartea lor a fost violentă.
Sergiu Băhăian este cercetat tot de DIICOT în alte două dosare, pentru fraude economice.
Sergiu Băhăian şi complicii săi, trimişi în judecată de DIICOT
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei