11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalControl la prioritate

Control la prioritate

Zeci de şoferi au rămas fără permisele de conducere, după ce poliţiştii craioveni de la Biroul Rutier au constatat că nu acordă prioritate pietonilor care traversează pe zebră.

Poliţia Rutieră din Craiova a organizat ieri o amplă acţiune de depistare şi sancţionare a conducătorilor care încalcă regulile de circulaţie. Şase echipaje au supravegheat tot atâtea treceri de pietoni de pe Calea Bucureşti. Iar şoferii contravenienţi nu au întârziat să-şi facă apariţia.

 

Angajatul ISU s-a crezut în misiune

 

În doar o jumătate de oră, echipajul de poliţie amplasat în dreptul Teatrului Naţional „Marin Sorescu" a lăsat pietoni trei şoferi. Primul „norocos" a fost Ionuţ Badea, de 22 de ani, care tocmai ce îi făcuse pe pietoni să se oprească din traversare pe trecerea de la Unirea, ca să-i dea lui prioritate. Şoferul a încercat mai întâi să-i impresioneze pe agenţii de circulaţie care l-au oprit, spunându-le că e angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj şi se grăbeşte la serviciu. Apoi, tot el i-a cerut poliţistului actele. Agentul s-a legitimat, apoi i-a solicitat pompierului permisul de conducere.

„Păiiii, nu-l am la mine!", a fost răspunsul şoferului. Poliţistul l-a sancţionat cu 360 de lei amendă, pentru nepurtarea centurii de siguranţă, neacordarea de prioritate pietonilor aflaţi în traversare şi lipsa permisului. Totodată, agentul a decis să-i suspende angajatului ISU dreptul de a conduce pentru 30 de zile. În cazul în care conducătorul auto nu se va prezenta singur la poliţie, în termen de cinci zile, pentru a preda permisul, durata suspendării se dublează.

Tot fără permis au mai rămas craioveanul Ion Daniel Pavel, de 29 de ani, şi Mihai Stănescu, de 24 de ani, din Drăgăneşti-Olt, care au fost sancţionaţi pentru acelaşi motiv: neacordare de prioritate pietonilor.

„Astfel de acţiuni vom desfăşura şi în continuare, întrucât statisticile ne indică faptul că traversările neregulamentare şi neacordarea de prioritate pietonilor rămân principalele cauze generatoare de accidente cu victime omeneşti", a declarat comisarul Emil Zuican, şeful Biroului Rutier Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

22 COMENTARII