11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMii de credincioşi, la slujba de Înviere

Mii de credincioşi, la slujba de Înviere

„Hristos a Înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!“. Întreaga lume creştină a sărbătorit în noaptea de sâmbătă spre duminică Învierea Domnului, bisericile craiovene fiind luate cu asalt de oameni cu credinţă în suflet.
Mii de credincioşi au participat la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru“ din Craiova, unde, la miezul nopţii, Înalt Prea Sfinţia Sa (ÎPS) Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oferit clerului şi credincioşilor Lumina Sfântă şi a vestit Învierea Domnului. Creştinii au ascultat slujba cu lumânările aprinse şi au cântat într-un singur glas Canonul Paştilor – „Hristos a Înviat“. Slujba de Înviere sau Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujbă din Săptămâna Sfântă şi reprezintă cel mai aşteptat eveniment de către toţi credincioşii. ÎPS Irineu le-a vorbit credincioşilor despre Sfintele Paşti, ca sărbătoare a Învierii lui Hristos, dar i-a îndemnat şi la pocăinţă, iertare, fapte bune şi viaţă sfântă.
Şi credincioşii catolici s-au bucurat de Învierea Domnului, Biserica catolică „Sfântul Anton“ din Craiova fiind neîncăpătoare pentru sutele de persoane venite la Sfânta Slujbă de Înviere a lui Iisus Hristos. Rugăciunile spuse într-un singur glas, predicile şi cântecele rostite cu mare simţământ de preoţii bisericii au făcut din Sfânta Slujbă un moment de emoţie şi bucurie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU