7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDirigenţie cu deţinuţi

Dirigenţie cu deţinuţi

Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Craiova a demarat luni proiectul „A fi liber nu înseamnă a fi lipsit de responsabilităţi“.
Având ca obiective derularea unor acţiuni de conştientizare a tinerilor asupra consecinţelor juridice asociate săvârşirii de infracţiuni sau altor fapte antisociale, combaterea diverselor forme de violenţă la care sunt predispuşi adolescenţii prin informarea corectă a acestora asupra consecinţelor comportamentelor de transgresare a normelor sociale, dar şi implicarea persoanelor private de libertate în viaţa comunităţii, prima manifestare a proiectului a avut loc la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu“ din Craiova.
În cadrul unei ore de dirigenţie desfăşurate la una dintre clasele a VIII-a, având ca temă „Anturajul poate corupe!“, doi tineri deţinuţi din PMT le-au prezentat elevilor circumstanţele în care nerespectarea legilor şi normelor sociale au condus la arestarea şi condamnarea lor.
Întâlnirea a fost coordonată de dirigintele clasei şi de doi reprezentanţi ai serviciilor de educaţie şi asistenţă psihosocială din penitenciar. Au mai fost prezenţi: directorul Şcolii de Arte şi Meserii Craiova – unitate de învăţământ ce funcţionează în incinta penitenciarului, directorul adjunct şi consilierul de proiecte şi programe educative din cadrul PMT.

Elevii se implică

„Plecând de la ideea realizării unei prevenţii generale prin conştientizarea societăţii privind consecinţele nefaste rezultate în urma săvârşirii de infracţiuni, întâlnirea a permis atât iniţiatorilor proiectului, cât şi elevilor participanţi să abordeze tema infracţionalităţii juvenile având ca puncte de reper exemplele oferite de cei doi tineri din penitenciar“, a declarat Daniel Barbu, purtător de cuvânt al PMT Craiova.
În scopul evaluării activităţii şi îmbunătăţirii demersurilor viitoare, elevii au completat un chestionar de opinie. De altfel, rezultatele obţinute în urma evaluării fiecărei activităţi vor constitui puncte de reper în încercarea de a dezvolta comportamente prosociale în rândul adolescenţilor.
„Deşi proiectul se va derula în baza unui orar prestabilit care cuprinde activităţi similare şi în alte instituţii de învăţământ din Craiova, reuşita întâlnirii a stat la baza unei noi invitaţii adresate de conducerea Colegiului Naţional «Nicolae Titulescu», pentru ca un număr cât mai mare de elevi să poată fi implicaţi în astfel de programe“, a mai spus Daniel Barbu.

Încă cinci întâlniri

Campania pentru promovarea comportamentelor prosociale „A fi liber nu înseamnă a fi lipsit de responsabilităţi“ se va derula după următorul program: pe 29 martie la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“, pe 12 aprilie la Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu“, pe 19 aprilie la Grupul Şcolar Industrial „Electroputere“, pe 3 mai la Liceul de informatică „Ştefan Odobleja“ şi pe 17 mai la Liceul Teoretic „Henri Coandă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS