Vă mai amintiţi cazul Adrianei Mişcu, născută la Spitalul nr. 2 din Craiova şi care, din cauza acestui ghinion – de a intra pe mâna unor medici incompetenţi – a rămas mutilată pe viaţă, fără un picior? Vă spunem acum o poveste foarte asemănătoare. Din fericire, băieţelul din povestea de azi a fost mai norocos. A scăpat cu viaţă şi intact. Doar cu o experienţă urâtă, pe care i-o vor povesti părinţii, mai târziu.
S-a născut în dimineaţa de joi, 7 mai 2009, la ora 11.10. Mama a ales spitalul. Numărul 2 „Filantropia“. Aşa îi spuseseră nişte prieteni, care îi recomandaseră şi un medic ginecolog de încredere – Manuela Stoenescu. Fusese o sarcină uşoară, iar Alina Ştefanache – mama – nu avusese nici un motiv de îngrijorare. Mai mult, fiind chiar ea de formaţie medic şi cu nenumăraţi prieteni în domeniu care au tot consultat-o în cele nouă luni de sarcină, nu a existat niciodată vreun semn de întrebare asupra bebeluşului sau mamei. Dimpotrivă, pronosticurile erau dintre cele mai bune.
Aşadar, pe 7 mai, Alina Ştefanache l-a adus pe lume pe Vlad Andrei. Un pui de om drăgălaş şi vioi, de 2.800 de grame şi o înălţime de 49 de centimetri. Nota APGAR a fost 7. Pentru părinţi, acesta a fost un prim indiciu că lucrurile nu erau în regulă. Doctoriţa Stoenescu îşi terminase treaba cu rezultate excelente. De copil se ocupa însă altcineva: neonatologul Ileana Ştefănescu. (Aceeaşi care s-a ocupat şi de cazul Adrianei Mişcu, care a rămas fără un picioruş în primele zile de viaţă – articol publicat în GdS înainte de Crăciun: http://www.gds.ro/Comunitate/2009-12-21/Mutilata+de+doctori&hl). Care neonatolog, s-a lămurit familia Ştefanache ulterior, şi-a pregătit cumva terenul – în cazul în care lucrurile nu evoluau cum trebuie – cu nota de la naştere. Trebuie să recunoaştem că a avut dreptate: lucrurile s-au petrecut exact cum a bănuit Domnia sa…
O problemă fără cauze
„Eram cu adevărat fericit, nu mai încăpea altceva în viaţa mea atunci! Eu trecusem deja de 30 de ani, soţia – la fel, şi ne doriserăm acest copil cu ardoare“, îşi aminteşte Cosmin emoţiile acelei zile. Stă la calculator şi derulează fotografiile dinainte de naştere, cu burtica soţiei înflorind în fiecare zi, cu pregătirile pentru ziua cea mare, cu prieteni în jur bucurându-se pentru ei. Pe 7 mai a venit sorocul. Dar entuziasmul proaspătului tată nu a fost de lungă durată. „Cum era şi firesc, voiam să imortalizez fiecare secundă din viaţa lui. Nu îmi spusese nimeni că ar fi vreo problemă cu piticul. Eram nerăbdător să-i fac prima fotografie ca să o arăt tuturor!“, povesteşte Cosmin Ştefanache. Cu un aparat de fotografiat şi o cameră video gata pregătite, tatăl şi doi prieteni de familie au aşteptat bebeluşul pe coridor, unde l-au scos asistentele după naştere pentru a-l duce la camera de intubare. Doctoriţa Ştefănescu a intervenit însă pe loc, spunându-le să închidă aparatele. Deşi era un simplu hol şi nici un semn care interzicea acest lucru. „Mi s-a părut forţată atitudinea. Doctoriţa era vizibil nervoasă. Explicaţia am primit-o la o jumătate de oră: m-a chemat în camera de intubare şi mi-a spus că băiatul avea o problemă. Nu respira normal, iar oxigenul din sânge nu era la nivelul optim. Nu ştia cauza. Mi-a spus să revin din oră în oră. Am început să plâng. Pur şi simplu, nu ştiam ce să fac“, spune Cosmin.
„Doar Dumnezeu poate face mai mult“
Vreme de şapte ore, Cosmin Ştefanache a trăit un adevărat coşmar. Soţiei nu i-a spus nimic, era prea slăbită după naştere şi voia să o protejeze. La rândul lui, nu ştia mare lucru. Nimeni nu-i dădea nici o informaţie care să-i facă o imagine cât de cât clară asupra situaţiei. La fiecare 60 de minute, mergea la cabinetul doctoriţei Ştefănescu. Răspunsul era acelaşi: o inadaptare la mediu. Şi o ridicare din umeri. După primele trei ore, Cosmin nu a mai rezistat: a încercat să înduplece „soarta“ cu una dintre „atenţiile“ obişnuite. Neonatologul nu a primit. Abia atunci a realizat Cosmin adevărata stare de fapt: Ileana Ştefănescu era depăşită de situaţie. A cerut rugător detalii. „Mă întrebi dacă e vreo problemă? Tu nu vezi?! Normal că e!“, a explodat doctoriţa. Dar atât. Nu a recunoscut nici o clipă că nu poate face faţă situaţiei. Nu a cerut nici un ajutor. Timp de şapte ore a ţinut copilul în stare critică, fără să se pronunţe, fără să ia vreo măsură. „Doar Dumnezeu poate face mai mult“, a fost singura ei opinie medicală.
„Mi-aduc aminte că i-a pus un clopot de plastic deasupra, în care intrau două firicele cu oxigen. Nu era însă suficient. Ar fi ajutat-o pentru monitorizare un aparat performant, pe care spitalul îl avea. Dar la care medicul nu avea accces: a zis că e ţinut sub cheie“, îşi aminteşte Cosmin fiecare amănunt al acelei zile.
Când meseria este mai importantă decât concediul
Starea copilului se agrava cu fiecare minut. Abia în jurul orei cinci după-amiaza, doctoriţa a acceptat ca familia Ştefanache să îşi scoată copilul de la „Filantropia“ şi să îl transporte la Spitalul de Urgenţă. N-a vrut să le dea însă şi incubatorul. Nici măcar pe semnătura medicului de pe maşina SMURD. Cu toate acestea, cu un bilet de ieşire suspect, bebeluşul a ajuns în viaţă în mâna medicilor de la etajul IX al Spitalului Nr. 1, Secţia de neonatologie. Aici, micuţul a avut noroc de o echipă sufletistă. Dr. Codruţa Popa, medicul de gardă, dr. Elena Coleta şi asistentele de pe secţie au depus toate eforturile pentru ca bebeluşul să supravieţuiască. „O noapte întreagă l-au ţinut pe ventilaţie manuală, pentru că la aparate nu răspundea“, povesteşte Cosmin Ştefanache. „În cele din urmă, îi spusesem şi Alinei întregul adevăr, dar ea nu putea părăsi încă patul de spital. Toată noaptea de joi spre vineri am tremurat amândoi de frică. Din fericire, dimineaţa, dr. Coleta, care supraveghease îndeaproape cazul, a decis ca bebeluşul să fie transportat la Bucureşti“. Având o relaţie profesională foarte bună cu specialistul Cătălin Gabriel Cîrstoveanu de la Spitalul „Marie Curie“ (Budimex), doctoriţa l-a anunţat pe acesta că îi trimite un pacient în vârstă de numai o zi. Neonatologul din Bucureşti era în concediu. Şi l-a întrerupt însă imediat şi în două ore a ajuns în Capitală. La timp pentru a-l primi pe Vlad Andrei Ştefanache, transportat cu elicopterul de la Craiova.
Fiecare cu Dumnezeul lui
„Copilul meu era deja în comă. Avea insuficienţă multiplă de organe: pulmonară, cardiacă, renală“, se cutremură şi acum Cosmin, povestind. El ajunsese la spitalul bucureştean două ore mai târziu, după un drum plin de lacrimi. Îl însoţeau două prietene de familie, ambele medici. „Cu toate încurajările lor, eram disperat. Singura noastră speranţă era acest doctor, despre care auziserăm că face minuni“.
La „Marie Curie“ s-a recurs imediat la manevre de resuscitare. Dr. Cîrstoveanu a fost însă optimist: semnele erau bune, a apreciat el, şi vor fi îmbunătăţiri treptate. De ce se ajunsese aici? Cîrstoveanu a dat răspunsurile. Pentru că medicii de la Spitalul nr. 2 habar nu au avut ce să facă. Doctoriţa Ileana Ştefănescu nu l-a aspirat pe copil cum trebuie. A efectuat o radiografie pulmonară, pe care nu a ştiut să o citească. Existau nişte vase mici de sânge la nivel pulmonar care nu se deschiseseră. Trebuia administrat oxid nitric, un bronhodilatator care se introduce cu un aparat special. Care, e drept, nu există în Craiova, dar poate fi cerut de medici, în situaţii de urgenţă. „Se consideră prea buni şi prea deştepţi pentru a cere ajutor. Şi-ar călca astfel pe orgoliul lor de medici, ne-a motivat domnul doctor Cîrstoveanu atitudinea celor din Craiova. Apoi ne-a spus: dacă mai întârziaţi o oră, nu-l mai aveaţi!“.
Şi totuşi, există o lege a firii
După câteva zile, Vlăduţ şi-a revenit. Alina, mama lui, a ajuns în Bucureşti la timp pentru a-l vedea cum şi-a scos singurel tuburile introduse în năsucul firav. Semnele erau aşadar din ce în ce mai bune, aşa cum prevăzuse Cîrstoveanu. „Au trecut două săptămâni de coşmar. Eu, cel puţin, nu mai eram bun de nimic… Nimeni nu-şi poate închipui ce înseamnă asemenea experienţă. Nu le-aş dori nici celor mai aprigi duşmani ai mei să treacă prin ce am trecut noi“, oftează Cosmin.
Vreme de aproape două săptămâni, medicii de la „Marie Curie“ s-au comportat admirabil. Cu alte cuvinte, firesc, profesionist, aşa cum ar trebui să facă orice om care a jurat să slujească, în halat alb, viaţa. Alt detaliu care cu siguranţă are importanţă aici, la noi, în provincie, ar fi acela că nimeni din personalul spitalului bucureştean nu a primit în buzunarul de la şold nici un „semn de apreciere“. „Era în legea firii să-şi facă treaba“, precizează Cosmin Ştefanache.
După 14 zile, Alina şi Cosmin şi-au putut aduce în sfârşit pruncul acasă. S-au mai dus doar de două ori la control. Ultima dată, după un consult neurologic în urma căruia Vlăduţ s-a făcut ca para focului şi a urlat din toţi rărunchii, neonatologul Cătălin Gabriel Cîrstoveanu a râs şi le-a spus părinţilor cu încredere: „Nici nu veţi mai şti prin ce aţi trecut!“.
Final fericit. Din fericire
Astăzi, Vlad Andrei Ştefanache are aproape nouă luni. Părinţii lui cred că băieţelul lor nu s-a născut în Craiova, ci în Bucureşti. S-a dezvoltat frumos, transformându-se într-un copilaş viguros, vesel nevoie-mare, cu o burtică rotunjită pe măsura poftei de mâncare neîntrecute. Este sănătos tun – nici măcar un guturai nu l-a atins până acum. Iar la botez a mai primit un nume: Gabriel, după numele celui care i-a salvat viaţa.
De ce au vrut cei doi părinţi să facă publică această poveste? Pentru ca lumea să afle. Şi pentru ca viitoarele mămici să se ferească de Spitalul nr. 2 ca de ciumă, după cum ne spun nouă fără înconjur!
Mai facem câteva precizări: Cosmin Ştefanache a lucrat în presă vreo 12 ani, iar în prezent este manager la propria firmă. Soţia sa, Alina, este medic de profesie. Au reuşit deci să-şi salveze copilul pentru că nu erau doar simpli muritori. Ci datorită faptului că au avut cunoştinţe, care, la rândul lor, au avut altele şi altele. Nu e o ruşine. Este însă inacceptabil ca semenii lor, mai simpli şi mai neajutoraţi, să nu dispună de aceleaşi şanse. Şi toţi, laolaltă, să fie aruncaţi cu un picior în groapă, doar pentru că unii medici nu ştiu şi nici nu vor să-şi facă treaba.
Ce s-a mai întâmplat cu Spitalul nr. 2? La un moment dat, Cosmin Ştefanache a trecut în vizită pe acolo. Nu să acuze pe cineva – faptele erau deja consumate, nu-şi mai dorea decât linişte şi sănătate pentru copilul său drag. Doar să-i mulţumească doctoriţei ginecolog Manuela Stoenescu pentru toată grija pe care i-a purtat-o soţiei. Din fericire, nu s-a întâlnit cu doctoriţa Ştefănescu… Şi atât. Ba nu, mai e ceva: din când în când, Cosmin şi soţia lui fac câte o donaţie către Spitalul „Marie Curie“. Fără să dea vreun nume.
