O femeie delicată, liniştită şi discretă. În ultima vreme, slăbise şi devenise mai abătută. Colegii de şcoală n-au îndrăznit să treacă dincolo de bariera tăcerilor ei. N-a ştiut nimeni ce i se întâmplă. Prea fragilă, Gabriela a renunţat. Oamenii vor povesti celor doi copii despre o mămică frumoasă, sensibilă şi tristă.
„Doamnă, Gabi n-o să mai vină niciodată la şcoală…“, au sunat goale, în telefon, vorbele bărbatului. Cu o zi înainte, stabiliseră să se vadă în dimineaţa respectivă, să pună la punct detaliile despre simularea pentru bacalaureat. „La nouă nu venise. Am lăsat să mai treacă un timp, gândindu-ne că e pe drum“, povesteşte, cu tristeţe, directoarea Colegiului Tehnic „Ion Mincu“, Cornelia Drânceanu. „S-a făcut zece, nici un semn. La zece şi jumătate, încă nu venise. Am sunat-o pe mobil. N-a răspuns. Un elev ne spusese că se-ntâmplase ceva la Pieleşti. Fusese la ştiri, dar nu l-am crezut. Sunt copii… Ne-am gândit că poate era la volan şi nu putea răspunde la telefon, însă timpul trecea şi nici urmă de Gabi. Apoi am sunat pe fix, acasă. A răspuns un bărbat. Era soţul. Mi-am cerut scuze şi i-am spus că în dimineaţa aceea trebuia să ne întâlnim cu Gabi la şcoală, să ne pregătim pentru simulare. ‘Doamnă, Gabi n-o să mai vină niciodată la şcoală….’“.
Gabriela Stelea, de 37 de ani, s-a sinucis miercuri seară în curtea casei sale din comuna Pieleşti. Era profesoară de informatică la Colegiul Tehnic „Ion Mincu“ din Craiova. Trupul său a fost descoperit de un vecin, în apropierea casei de vacanţă. „Când am intrat în curte, am văzut cadavrul atârnând în ştreang, în spatele vilei. Am tăiat repede sfoara şi am încercat să îi acord primul ajutor, dar era prea târziu. Era deja moartă. Am pus mâna pe telefon şi l-am anunţat pe soţul lui Gabi. A venit imediat“, povesteşte Tudor Gheorghe, unul dintre vecini.
Delicată şi discretă
La parterul colegiului din Craiova e agitaţie şi tristeţe. În faţa intrării, lângă perete, o candelă stă aprinsă sub imaginea senină a unei doamne cu ochi trişti şi zâmbet discret. S-au strâns coroanele, iar cadrele didactice se-adună cu lumânări şi flori în mână. Câte două, patru, şase. Număr cu soţ. Încă nu înţeleg ce s-a întâmplat. Cu puţin timp în urmă, Gabriela era colega lor. Parcă ar fi trebuit să-i spună mai multe, să se poarte altfel, să fie mai apropiate… Poate ar fi putut-o opri de la gestul acela ultim. Gânduri… Dacă ar fi ştiut că aceea este ultima zi, ultima dată când o văd, când îi vorbesc, când o au aproape… Era o doamnă discretă şi delicată. „Sunt oameni atât de sensibili încât ţi-e teamă şi să-i atingi, şi pe care trebuie să-i iei aşa cum sunt. Nu ne spunea ce se petrece cu ea. Nici nu ştiam că este în divorţ. Poate se temea să nu fie rănită. Nu ştii cum sunt oamenii şi, decât să te rănească, mai bine nu le spui nimic“, încearcă să găsească o explicaţie directoarea colegiului. „Dar ca să căutăm circumstanţe lui Gabi şi ca s-o ajutăm, ar trebui să stăm de vorbă cu Gabi. Ori asta nu se mai poate….“
„O amintire greu de şters“
11 ianuarie 2010. Vizită la RECON. Ultima activitate, postată de profesorul de informatică Gabriela Stelea pe site-ul Colegiului Tehnic „Ion Mincu“ din Craiova. Cu doar patru zile înainte să-şi ia viaţa. În cabinetul directorului, în spatele scaunului, două diplome – singurele de pe acel perete. Una este obţinută pentru site-ul colegiului, premiat de Agenţia OSC, iar cealaltă pentru „comunicare şi promovarea electronică a şcolii“. Ambele erau proiectele Gabrielei. „Mergea în excursii, făcea activităţi, nu se pune problema să nu se fi implicat. Ea este cea care a pus bazele unuia dintre cele două laboratoare de informatică, în care-şi petrecea mult timp şi căruia, probabil, o să-i dăm denumirea Gabriela Stelea“, continuă managerul instituţiei. „Pentru ceea ce a făcut şi ceea ce a fost Găbiţa am un respect şi o amintire greu de şters“. Neagă cu vehemenţă zvonurile care s-au răspândit deja despre reducerile de personal. Pe Gabriela, ca titular, n-ar fi ameninţat-o acest pericol. „Şi, oricum, nu am ajuns încă în faza în care să ştim cine pleacă, cine rămâne“. Rămâne o clipă pe gânduri, apoi adaugă: „Aşa un început de an nu credeam s-avem în şcoală. Ne gândeam la restrângeri, la cine să plece, cine să rămână, la ce vor face amărâţii ăia cu cinci-şase milioane. Se bate monedă pe suplinitori, da’ au şi ei familii, ei din ce o să trăiască?… Dar Gabiţa nu avea motive să se teamă de asta. Frecventa cursuri de reconversie pentru matematică… să fie cât mai bine pregătită… să aibă cu ce să crească copiii, să-i ajute să devină ceva… Un om care face informatică şi-apoi matematică n-are cum să nu gândească“.
Tristă, reţinută, melancolică
La şcoală, nimeni n-o ştia altfel: sensibilă, delicată, fragilă. Directorul Cornelia Drânceanu a cunoscut-o acum zece ani, când a venit în instituţie. O fată foarte frumoasă, elegantă, finuţă. Un profesor bun prin pregătirea sa, prin delicateţea vorbei, prin modul în care se comporta cu elevii. Fără gesturi necugetate. Era tristă şi în ultima vreme slăbise. Dar nu s-a plâns de nimic. Şi nimeni nu putea intra cu bocancii în viaţa ei să afle ce se întâmplă. La fel o descriu şi foştii elevi de la clasa de maiştri de anul trecut: „Calmă, liniştită, un pic melancolică, un pic reţinută. Avea ceva trist în atitudine. Chiar dacă masca, se vedea că sufletul nu-i era liniştit, dar nu ne-am gândit că s-ar putea întâmpla asta. Ne-a pregătit, a fost diriginta noastră. La banchet, a fost surprinzător de jovială, a glumit, a râs“. Se gândesc că anul trecut i-au dus flori. Acum, îi vor duce o coroană…
Un divorţ şi doi copii
Ancheta poliţiei nu s-a încheiat. Oamenii legii încearcă să afle în continuare ce motiv ar fi avut Gabriela să recurgă la acest gest. Cum la serviciu nu avea probleme, poliţiştii bănuiesc că doar situaţia dificilă din familie i-ar fi pricinuit o asemenea cădere psihică. Profesoara era în divorţ. Se prezentase la proces cu doar o zi înainte de sinucidere. Pe 10 decembrie 2009, soţul ei, Valentin Stelea, a introdus la Judecătoria Craiova o acţiune de divorţ prin care-şi chema în judecată soţia – Gabriela Elisabeta Stelea – solicitând instanţei desfacerea căsătoriei lor. La primul termen, pe 12 ianuarie 2010, cei doi soţi s-au prezentat împreună în faţa judecătoarei şi au cerut ca actul să fie pronunţat din culpa comună a ambilor soţi. Mai mult, dorind să păstreze discreţia asupra motivelor despărţirii, soţii Stelea au solicitat instanţei ca hotărârea de divorţ să nu fie motivată. Cei doi copii – o fetiţă de cinci ani şi un băieţel de zece – urmau să rămână în grija mamei, iar tatăl îşi asuma obligaţia de plată a unei pensii alimentare. Căzuseră de acord chiar şi cu privire la programul după care tatăl urma să-şi viziteze copiii. Aşadar, despărţirea se făcea în condiţii (cel puţin aparent) amiabile, fapt care nu face decât să adâncească misterul sinuciderii.
