† Dr. IRINEU
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL CRAIOVEI ŞI MITROPOLIT AL OLTENIEI
PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,
PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA CRAIOVEI
HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI
Cu adevărat mare este taina dreptei noastre credinţe ortodoxe: „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă“. Datorită acestei taine minunate şi neobişnuite, Îl vedem pe Dumnezeu, faţă către faţă, şi ne bucurăm de venirea Lui la noi. Deci, prin pogorârea Domnului „peştera devine cer, Fecioara scaunul de heruvimi, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu“.
În această sărbătoare luminată, întreaga creştinătate prăznuieşte Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, pe care îl mărim ca pe Împăratul şi Dumnezeul nostru. Astfel, Fiul cel veşnic al lui Dumnezeu se face Fiu al Omului, descoperind lumii iubirea şi bunătatea nesfârşită a lui Dumnezeu. Referitor la această întrupare, Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că: „Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire, cu care ne-a iubit pe noi, cei care eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos (…), ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi în Hristos Iisus“. Se înţelege de aici că scopul venirii Domnului pe pământ este ridicarea oamenilor din păcate şi din moarte, împărtăşirea lor de viaţa veşnică şi „apropierea către Tatăl, în Duhul Sfânt“. Acest adevăr este subliniat de Sfântul Grigorie de Nazianz prin cuvintele: „Hristos Se Naşte, măriţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă, cântaţi Domnului tot pământul şi, cu bucurie, lăudaţi-L popoare, că S-a preamărit“. Datorită acestei bunăvoinţe a lui Dumnezeu, toată suflarea îşi pleacă fruntea şi zice: „Veniţi împreună cu oştile cereşti să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru“, căci Stăpânul nostru, Cel ce şade pe heruvimi, „S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om“; în iesle s-a culcat Cel neîncăput, pentru a ne face nouă cale la ceruri şi a ne dărui viaţă veşnică.
Preaiubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Fiul lui Dumnezeu, la plinirea vremii şi din dragoste negrăită pentru noi, s-a pogorât din ceruri şi, cum zice proorocul Isaia, „prunc S-a născut nouă, Fiu S-a dat nouă a Cărui stăpânire e pe umărul Lui; şi se cheamă numele lui Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie“. Despre Naşterea Sa cunoaştem multe din Sfintele Scripturi care vorbesc, pe de o parte, despre pregătirea venirii lui Dumnezeu la noi, şi, pe de altă parte, despre întruparea lui Dumnezeu în creaţie şi în istorie. Ca Ziditor şi Mântuitor, Iisus Hristos împlineşte voia Tatălui ceresc de a Se întrupa şi a mântui neamul omenesc din robia morţii şi a diavolului. El este Acela care uneşte în Sine, prin puterea sa dumnezeiască, prezentul şi viitorul nostru pentru a ne ridica la Dumnezeu şi pentru a ne face asemenea Lui prin har. Astfel, prin întruparea Lui, timpul devine istoria mântuirii şi creaţia întreagă Îl preamăreşte pe Dumnezeu, cum spune colindul: „Cerul şi pământul în cântec răsună, Hristos Se Naşte, Domnul coboară, îngerii cântă, magii îl adoră, îngeri şi oameni cântă împreună“. Astfel că, prin pruncul Iisus, lumea veche se sfârşeşte şi se naşte o nouă lume a celor care cred în Mântuitorul ca Domn şi Dumnezeu.
Deci, Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu prin care toate s-au făcut, în Care este Viaţa şi Lumina, Acela Care a venit să ne înveţe şi să ne unească cu Tatăl ceresc pe noi, cei care eram risipiţi şi despărţiţi de Dumnezeu prin păcat. El este Cuvântul Vieţii care S-a făcut trup şi a fost văzut de Sfinţii Apostoli cu ochii lor, auzit cu urechile lor, pipăit cu mâinile lor. El este Acela pe care Sfântul Ioan Evanghelistul L-a zărit din cer pe calul său alb, Împărat al Împăraţilor şi Stăpân al Stăpânilor, care a venit în lume să zdrobească nedreptatea şi din moarte să izbăvească sufletele noastre. Datorită Lui, vestea cea bună a mântuirii noastre scoate în evidenţă faptul că Dumnezeu S-a arătat în lume ca un om, pentru a fi înţeles şi cunoscut de oameni. Aşa că, Mântuitorul Hristos, Născându-se din Fecioara Maria, S-a arătat, nu într-o închipuire, ci real şi prezent în firea umană, pentru a ne transmite sfinţenia Lui într-o formă pe care să o putem primi prin Sfintele Taine.
E bine, tocmai din acest motiv, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „toate puterile îngereşti împreună cinstesc această sfântă prăznuire, contemplând Dumnezeirea pe pământ şi omul în ceruri. Căci cel mai presus de toate sălăşluieşte acum jos pe pământ pentru a noastră mântuire, pentru ca noi, cei aflaţi jos, să fim ridicaţi mai presus de toate, după harul îndumnezeitor“. Un alt Părinte al Bisericii adaugă: „Mântuitorul nostru născându-Se astăzi, toţi să ne bucurăm… căci nimeni nu este alungat de la împărtăşirea acestei veselii, deoarece pricina bucuriei noastre este comună tuturor oamenilor… Domnul nostru, Cel ce a învins păcatul şi moartea, a venit pentru a aduce tuturor mântuirea. Fiul lui Dumnezeu şi-a unit Sieşi firea noastră omenească, pentru ca diavolul, pricinuitorul morţii noastre, să fie învins de însăşi firea pe care el a călcat-o. Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să fie izbăvit de moartea veşnică. Căci, dacă n-ar fi fost Dumnezeu adevărat, nu ne-ar fi putut da nici un ajutor şi, dacă n-ar fi fost om adevărat, nu ne-ar mai fi fost pildă de viaţă veşnică“.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Din cele arătate, înţelegem că Naşterea Domnului cuprinde toate aspiraţiile şi împlinirile noastre omeneşti şi duhovniceşti. Cum ştim, înainte de Întrupare, lumea era marcată de slăbiciuni şi multiple imperfecţiuni, alunecând spre rău. Dar, după Întrupare, ea dobândeşte nădejdea eliberării de păcate şi posibilitatea de a se împărtăşi de viaţa veşnică. Tocmai legătura lui Dumnezeu cu noi prin trupul pe care l-a luat din Preacurata Fecioară ne dă posibilitatea de a ne întoarce spre casa noastră din ceruri căci „de la Dumnezeu am ieşit“ şi acum ne întoarcem la Dumnezeu. Datorită Lui, lupta noastră cu păcatul şi cu greutăţile din lumea aceasta o ducem cu curaj, bine ştiind că Domnul ne întăreşte şi ne asigură viaţa veşnică în Împărăţia Lui.
Evident, iubiţilor, chiar dacă vorbim de marea iubire de oameni a lui Dumnezeu, arătată prin înomenirea lui, totuşi, pentru ca bunătatea Mântuitorului nostru Dumnezeu să crească în noi din belşug, trebuie ca şi în inimile noastre să se sălăşluiască Însuşi Pruncul Iisus. Astfel, avem nevoie ca prin credinţă şi fapte bune să ne schimbăm din oameni trupeşti în oameni duhovniceşti. Sfânta Scriptură ne arată, lămurit, prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care sunt faptele oamenilor trupeşti sau lumeşti şi care sunt roadele Duhului Sfânt, când zice: „Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulterul, desfrânarea, necurăţia, destrăbălarea, închinarea la idoli, fermecătoria, vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, gâlcevile, dezbinările, eresurile, pizmuirile, uciderile, beţiile, chefurile şi cele asemenea acestora“. Prin urmare, toţi cei ce vor face unele ca acestea „nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu“. Fără îndoială că aceia care vin la biserică se spovedesc şi se împărtăşesc cu Sfintele Taine se învrednicesc de roadele Duhului Sfânt care sunt: bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea şi curăţia. Aceştia, fiind curaţi la inimă, se vor bucura cu adevărat de Naşterea Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, care S-a făcut om pentru a tămădui suferinţele copiilor Săi. Apoi, trebuie să ştim că îngerii s-au arătat păstorilor tocmai pentru că erau curaţi la inimă, ceea ce înseamnă că şi noi, dacă ne vom pregăti sufletele prin pocăinţă şi fapte bune, ne vom bucura de prezenţa lor. Categoric, numai astfel pregătiţi vom putea să ţinem şi noi în suflete pe Hristos, mititel şi înfăşăţel. El, nădejdea şi viaţa noastră, într-o lume nesigură şi plină de dureri, în care trăim, ne va face şi pe noi, ca pe pruncii fără de răutate, să cântăm împreună cu îngerii: „Slavă întru Cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!“.
Iubiţi părinţi, fraţi şi surori,
Astăzi, când serbăm Naşterea Domnului, ca sărbătoare a bunătăţii lui Dumnezeu faţă de noi, dacă ne cercetăm sufletele, vom constata că iubirea şi bunătatea din inimile noastre sunt foarte adesea înlocuite cu ura şi răutatea, că faptele bune ni s-au împuţinat, iar cele rele s-au înmulţit. Aşteptăm Crăciunul şi ascultăm Evanghelia Naşterii Mântuitorului Hristos care ne cheamă să ne corectăm comportamentul nostru creştin, dar noi continuăm să trăim o viaţă depărtată de Dumnezeu. Nenumărate sunt chemările lui Dumnezeu la viaţă curată şi pocăinţă, la mai multă rugăciune şi priveghere şi la mai multe fapte creştineşti, aşa cum ne îndeamnă şi sfânta colindă: „nu uita, când eşti voios, române, să fii bun!“, dar noi stăruim în păcatele şi răutăţile noastre. Apoi, ştim cu toţii că avem obligaţia să-I mulţumim lui Dumnezeu Tatăl, care ne-a iubit atât de mult, încât L-a trimis pe Fiul Său în lume ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre, dar noi nu luăm aminte la cinstea ce ne-a fost dată de Dumnezeu, prin întruparea Sa şi la moştenirea Împărăţiei Lui, la care am fost chemaţi.
Oricum, întrucât dorim să dobândim viaţa veşnică, se cuvine să purtăm grijă de viaţa noastră, să ne aducem aminte de cei săraci şi necăjiţi, ca şi bucuria lor să fie deplină. Să-i cercetăm pe cei bolnavi şi în suferinţă, mângâindu-i şi rugându-ne pentru ei, ca şi ei să se veselească de Naşterea Domnului. Să-i înconjurăm, cu drag şi căldură sufletească, pe părinţi, fraţi şi surori, întrucât sărbătoarea Crăciunului este o sărbătoare a familiei şi se cuvine s-o respectăm cum se cuvine. De asemenea, să nu uităm dacă anul acesta am avut unele neajunsuri şi nu ne-am făcut datoria cum ar fi trebuit, să ne silim ca anul viitor să fim mai buni şi mai consecvenţi în fapte bune. Oare, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „la ce ne-ar folosi să spunem că Hristos a venit pe pământ numai în trupul pe care l-a primit de la Fecioara Maria, dacă nu arătăm că a venit şi în trupurile noastre?“. Cu adevărat Naşterea Mântuitorului ne este folositoare numai în măsura în care şi noi ne-o însuşim prin faptele noastre bune. Chiar dacă Dumnezeu ne dă în dar toate cele sfinte, fără ca noi să-I dăm ceva în schimb, totuşi, avem datoria să ne facem vrednici de a le primi şi a le păstra pe cele dăruite de El cu multă sfinţenie.
Se cuvine deci, Preacucernicilor părinţi, să vă îndemnăm stăruitor, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, care S-a Născut în ieslea din Bethleem, „să luaţi aminte la voi şi la turma pe care Hristos Domnul v-a încredinţat-o spre păstorire, că din mâinile voastre Domnul vă va cere sufletele lor“.
Îndemnăm cu stăruinţă pe Preacuvioşii monahi şi monahii din Mănăstiri şi Schituri să se îngrijească de cele ale Domnului, cum spune Sfântul Apostol Pavel, silindu-se, zi şi noapte, ca să placă Mirelui ceresc, aşa cum au făgăduit la călugărie.
Pe credincioşii şi credincioasele noastre îi sfătuim să păstreze şi să apere credinţa noastră ortodoxă în care au trăit şi s-au mântuit părinţii noştri. Cei mai în vârstă să dea exemplu celor tineri de viaţă curată şi să-i înveţe să fie cumpătaţi, bine ştiind că omul cu dreaptă socoteală este plăcut înaintea Domnului şi lăudat de toată lumea.
Pe tineri îi învăţăm să nu se lase ademeniţi de valurile tinereţii şi să alunece în fărădelegile timpului acestuia, ci să poarte grijă de viaţa lor, păzindu-o în sfinţenie şi cumpătare, în ascultare de părinţii lor şi în rugăciune.
Pe toţi, iubiţi şi binecuvântaţi fii şi fiice ai Bisericii noastre, vă îndemnăm să nu schimbaţi cumva Sărbătoarea Naşterii Domnului într-un ospăţ al necuviinţei, ci să purtaţi de grijă de sănătatea dumneavoastră sufletească şi trupească.
Pacea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Care S-a Născut în ieslea din Bethleem, să cuprindă sufletele şi inimile dumneavoastră, pentru a deveni mai buni, mai iertători şi mai credincioşi. Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, linişte şi pace în sufletele şi familiile dumneavoastră. Cu binecuvântare şi bucurie sfântă, vă îmbrăţişez părinteşte, dorindu-vă:
Sărbători fericite!
şi
La mulţi ani!
Al vostru rugător şi permanent mijlocitor în Duhul Sfânt pentru voi către Domnul
Dr. IRINEU
ARHIEPISCOPUL CRAIOVEI
ŞI MITROPOLITUL OLTENIEI
