Un prunc de numai trei zile, ajuns la bunul plac al medicilor. Era agitată. Şi a rămas fără un picior… Drama unor părinţi care şi-au dorit-o pe Adriana mai mult decât orice pe lumea asta. Şi care acum trebuie să înveţe să-şi crească un copil mutilat pe viaţă. Doar o poveste, între atât de multe altele…
Adriana Ştefania s-a născut într-o frumoasă zi de vară, la sfârşitul lui iulie 2008. Trecuse ceva mai mult de un an de când părinţii ei, Delia şi Marius Mişcu, îşi juraseră iubire veşnică în faţa lui Dumnezeu. Aşa încât copila a venit pe lume ca un prim semn al dragostei celor doi. După o sarcină bună, fără probleme, şi o naştere cu scorul APGAR nouă, Adriana a văzut lumina zilei sănătoasă tun, având o greutate de 2.850 de grame şi înălţimea de 48 de centimetri, gălăgioasă, înfometată şi cu mare poftă de viaţă.
S-a născut la Spitalul numărul 2 din Craiova. Aşa cum ştiu bine mămicile care au trecut pe acolo, Delia nu şi-a putut vedea copilul din prima zi – bebeluşul fiind „cazat“ la etaj, alături de alţi nou-născuţi, departe de mamele încă nerefăcute după naştere. Asistentele îi spuneau însă că fetiţa e bine, sănătoasă, neavând de ce să-şi facă probleme. Delia le-a crezut. Până în cea de-a treia zi, când, în jurul orei 11.00 dimineaţa, au chemat-o să-şi alăpteze pruncul. Iar când au plecat toate mămicile, asistentele i-au dezbrăcat fetiţa şi i-au arătat-o. Avea piciorul stâng vânăt. Explicaţia: „I-am făcut un fenobarbital pentru că era agitată. Dar staţi liniştită, punem comprese şi trece…“.
Un fenobarbital doar…
A treia zi de la naştere. „M-am speriat îngrozitor“, povesteşte Delia Mişcu. De alături, Marius priveşte în gol, amintindu-şi atât de bine totul. Între ei, Adriana se joacă fericită. Când cu Minnie, prietena lui Mickey Mouse, de două ori mai mare decât ea, când cu aparatul foto, când cu actele medicale completate pe numele ei. Neavând încă habar de tot coşmarul prin care a trecut; şi care nu s-a terminat. „Mi s-a spus că în noaptea aceea doctoriţa Vintilescu fusese de serviciu. Dânsa a decis să i se injecteze fetiţei fenobarbital, iar asistenta s-a conformat… Când am văzut-o eu, mai jos de injecţie, piciorul se învineţise. Nu părea că şi-ar reveni după nişte simple comprese. Dar m-am lăsat totuşi pe mâna lor. Până la urmă, erau doar cadre medicale, nu?!“.
A patra zi. Lucrurile nu au mers spre bine, însă. A doua zi, doctoriţa Ştefănescu de la pediatrie a decis să ia măsuri. „Ne-a spus că în mod sigur ceva nu e în regulă“, continuă Marius Mişcu povestea. „Fata prezenta un suflu sistolic accentuat şi trebuia să o vadă un cardiolog“. Marius nu a mai aşteptat o secundă. A mers direct la cabinetul medicului Bătăiosu, aducându-l pe acesta la spital. Aici, surpriză şi ghinion: asistentele de la Spitalul nr. 2 nu aveau parola ecografului. Prin urmare, specialistul a plecat, liniştindu-i însă pe părinţi: din punctul său de vedere, copilul era în afara oricărui pericol.
„Staţi liniştiţi, trece!“
După ce au pus acest amănunt la punct, dr. Ştefănescu i-a luat pe Adriana şi Marius şi, cu o ambulanţă, au ajuns rapid la urgenţa Spitalului Judeţean. Tatăl copilei cunoştea o asistentă de la etajul nouă, de la chirurgie pediatrică. A apelat la ea, evident, să nu aştepte cu orele, aşa cum se obişnuieşte. Curând s-a prezentat un rezident al domnului doctor Sabetay – Purcaru se numea. Acesta a consultat-o pe Adriana şi, fără nici un dubiu, i-a spus lui Marius Mişcu că pruncul lui este în regulă. Să-l ia înapoi, să-i aplice comprese reci pe picioruş şi să-i dea vitamina C.
„Ne-am întors la Spitalul 2“, spune Marius. „Dar în wee-kend, doctoriţa Ştefănescu ne-a sunat din nou. Zicea că nu e împăcată cu situaţia şi că ar fi mai bine să-i facem o radiografie de şold“. Părinţii s-au conformat. Rezultatul a fost bun: Adriana nu avea nici o fractură. Cu toate acestea, picioruşul se înnegrea mereu. Părinţii încercau să-şi păstreze calmul. Iar în tot acest timp, medicul Vintilescu susţinea că „trebuie să treacă vânătaia, staţi liniştiţi!“.
Luni dimineaţă, a cincea zi. Doctoriţa Ştefănescu a decis: nu voia să aibă pe conştiinţă copilul. I-a făcut transfer către Spitalul Judeţean.
Neputinţa
Spitalul numărul 1, etaj nouă. Delia s-a internat cu fetiţa imediat. Şeful Secţiei de chirurgie pediatrică, dr. Corneliu Sabetay, a văzut copila îndată. Situaţia era gravă. A spus că va încerca să-i salveze picioruşul, dar are nevoie de heparină – un anticoagulant care să ajute la refacerea circulaţiei sângelui. Din păcate, farmacia spitalului nu dispunea de medicament, aşa încât părinţii erau nevoiţi să-l procure.
„Piciorul se înnegrise de tot… Nu mai am telefonul de atunci, să vă arăt poza – am dat cu el de pământ când am aflat verdictul“. Lângă soţie şi copil, Marius nu se mai poate abţine: lacrimile îi curg în voie pe obraji. „Degeţelele se uscaseră, iar laba piciorului era îngrozitor de umflată. Până atunci, dacă o mai atingeai pe picioruş, tresărea. Acum nu mai simţea nimic, nimic…“.
De alături, soţia continuă, la fel de îndurerată. „Cât timp a alergat Marius prin tot oraşul după heparină – şi nici o farmacie nu avea -, eu am stat trează toată noaptea, să-mi păzesc fetiţa. Nici o asistentă nu s-a uitat la ea. Pe la ora 1.00, fetiţa ardea. Avea febră. I-au dat un nurofen, atât“.
A şasea zi. Marius Mişcu a fost chemat dis-de-dimineaţă la farmacia spitalului – ca prin minune, găsiseră heparină. Cu ajutorul medicului, asistentele au reuşit să măsoare doza necesară unui copil în vârstă de şase zile. I-au administrat-o Adrianei într-o perfuzie. La câteva ore, după ecografia doppler, Sabetay le-a comunicat neputincios părinţilor: sângele nu mai circula prin arterele picioruşului. Îi trimitea însă la Fundeni, la o cunoştinţă, să le examineze mai amănunţit fetiţa.
„Îl taie sau nu, tot moare!“
În cel mai scurt timp posibil, familia Mişcu a ajuns, cu ambulanţa, în Bucureşti. „Doctoriţa cu pricina nu a răspuns la apelul nostru“, povesteşte tânărul tată. „A venit însă un profesor doctor… şi ecusonul nu se mai termina de funcţii, care, fără să zică nimic, a ridicat picioruşul cu două degete, s-a uitat o secundă, apoi l-a lăsat să cadă pe pat. Abia atunci a urlat: «Plecaţi înapoi, să vi-l taie Sabetay. Eu nu sunt măcelar de copii! Şi, oricum, chiar dacă-l taie, chiar dacă nu, copilul tot vă moare!». M-am uitat la el atent. Parcă nu era om. Mi-am luat copilul în braţe şi i-am spus, înainte de a pleca: «Domnule doctor, copilul meu nu moare când spuneţi dumneavoastră. Ci când o vrea Dumnezeu!»“. Marius Mişcu îşi şterge lacrimile cu dosul palmei. Chipul i se luminează însă la vederea căpşorului bălai din mijlocul patului, pus pe şotii. Pentru el nu a capitulat atunci. Şi nu o va face niciodată.
Soţii Mişcu au apelat din nou la cunoştinţa din Spitalul Judeţean Craiova. Aceasta le-a dat un număr de telefon de la Spitalul „Marie Curie“. Marţi seară, copilul născut numai cu şase zile în urmă şi aflat în stare gravă a fost de dată internat la terapie intensivă. Iar părinţii au avut şansa să-l cunoască pe medicul Gabriel Cârstoveanu.
„De la început, după un tomograf, doctorul ne-a comunicat o veste bună: fetiţa nu avea nici o afecţiune la creier. I-a luat analize apoi din oră în oră. În cele din urmă, a decis să înceapă un tratament de două săptămâni cu heparină. Credea că, la sfârşitul curei, nu vor fi amputate decât degeţelele copilului nostru. Iar noi ne-am pus toată speranţa în el“.
Mutilarea
După câteva zile, unele semne le-au dat încredere Deliei şi lui Marius Mişcu – apăruseră pe picioruş pete rozalii. „Nu ne-am bucurat însă prea mult. A doua zi, piciorul s-a înnegrit la loc, iar pielea a început să plesnească de la puroi“, îşi aminteşte Delia. „Nu mă mai interesa altceva decât să-mi trăiască fetiţa!“. De la „Marie Curie“, familia a fost trimisă din nou la Fundeni. Adriana a fost supusă altor investigaţii, în vreme ce medicii nu se puteau hotărî de unde să taie picioruşul. S-au întors cu toţii la „Marie Curie“.
Pe 18 august, în cea de-a douăsprezecea zi de viaţă, picioruşul stâng al Adrianei Mişcu a fost amputat, ceva mai jos de şold…
Coşmarul nu s-a oprit însă aici. Din ultimele analize medicale, s-a născut supoziţia că fetiţa de nici o lună ar suferi de hemofilie. Părinţii erau surprinşi, fetiţa era veselă, vioaie, chiar şi după amputaţie. Medicii şi-au susţinut însă punctul de vedere. Evident, a fost trimisă din nou la Fundeni. Şi de atunci, până în decembrie, familia Mişcu a mers lunar în Bucureşti pentru investigaţii.
„Recoltam la «Marie Curie» şi duceam sângele la Fundeni, la doctoriţa Valentina Uscăţescu – alt cadru medical «de excepţie». Nu a văzut o singură dată copilul. «De ce să-l văd?», ne întreba. «Nu mă interesează să-l văd!». Şi, de fiecare dată când ajungeam la dânsa, ne primea cu «Iar aţi venit? N-a mai murit până acum?». În vremea asta, susţinea că fetiţa are în mod sigur hemofilie, deşi toate semnele – veselia ei, pofta de mâncare etc. – infirmau acest diagnostic“.
Hemofilie? Sau nu
Timp de şase luni, copilei îi era administrat zilnic Clexan, un coagulant, doza zilnică având preţul de 12 lei, iar costurile fiind suportate în totalitate de părinţi. În cele din urmă, la sfatul medicului de familie, Delia şi Marius Mişcu au plecat în Timişoara, la Spitalul „Luis Ţurcanu“. Aici, Adrianei i-au fost recoltate alte analize, care au fost trimise şi unei clinici din Germania, pentru confirmare. Ambele au fost negative. Le-au repetat. Acelaşi rezultat: Adriana Ştefania Mişcu nu avea hemofilie. Era un copil perfect sănătos. Dar desfigurat pe viaţă.
„Din momentul acela, din februarie, am terminat cu doctorii“, zâmbeşte cu tristeţe Marius Mişcu, privindu-şi cu dragoste fiica. „Mai mergem din când în când la medicul de familie, să o cântărească. Atât. În vară, citind în Gazeta de Sud cazul Mihaelei Barbu (o tânără de 17 ani care a suferit, de asemenea, o amputaţie, în urma unui accident de maşină – n.r.), am luat legătura cu Clinica de protezare Theranova din Oradea. Am mers acolo acum o lună, iar casa de asigurări a acoperit costul unei proteze pentru Adriana noastră. Asigurarea medicală va fi valabilă şi pentru ce-a de-a doua proteză. După aceasta, va trebui să ne descurcăm singuri…“. Face o pauză, să-şi şteargă alte lacrimi. „Să nu fim înţeleşi greşit. Nu cerem nimic. Vrem doar ca lumea să afle ce se întâmplă în spitalele craiovene. Să nu mai păţească nimeni ce am păţit noi. Şi să ştie să-şi facă dreptate mai bine decât noi…“.
„Vrem doar să afle lumea…“
Astăzi, Adriana Ştefania Mişcu are un an şi jumătate. Este o fetiţă sănătoasă, veselă, mâncăcioasă şi pusă pe trăsnăi. Pentru ea, lipsa picioruşului stâng nu este încă un lucru nefiresc. Iar proteza – metalică şi fără genunchi, pentru a se adapta la dimensiunile copilei – îi serveşte, deocamdată, de jucărie. „Să se acomodeze cu ea, să o vadă ca pe ceva plăcut, să o accepte“, le-au spus specialiştii din Oradea. Rareori merge însă fetiţa cu ea – cântăreşte 600 de grame, destul de mult pentru puterea unei copile de nici doi ani. Pentru a se obişnui, merge la ore de recuperare. În schimb, Adriana se bucură din plin de dragostea părinţilor ei. Pentru Delia şi Marius Mişcu, nimic nu este mai important pe lumea asta decât copilul lor, rodul dragostei ce i-a unit. Şi poate după aceea, răspunsul de la Colegiul Medicilor, acolo unde au făcut o plângere în martie, reclamând acel fenobarbital nenorocit…
Alt manager, altă anchetă
Întrebat despre măsurile luate împotriva cadrelor medicale din Spitalul nr. 2, care au decis administrarea injecţiei cu fenobarbital fără acordul părinţilor, managerul Alexandru Stoenescu a precizat vineri: „Am fost numit în funcţia de conducere abia anul acesta, în iunie. Aşadar, nu ştiu nimic despre acest caz. Familia Mişcu poate veni însă la mine cu toate actele medicale şi eu voi începe să investighez cazul“.
Colegiul Medicilor nu a finalizat cercetările
În martie 2008, Marius Mişcu a trimis o plângere Colegiului Medicilor Dolj, cerând să se lămurească împrejurările în care copilul său, născut perfect sănătos, a ajuns în situaţia de a rămâne fără un picior. Nici până astăzi familia Mişcu nu a primit vreun răspuns. Contactată de GdS vineri, dr. Silvia Zbîrcea, şefa departamentului care se ocupă de investigarea acestui caz, a răspuns:
„Dosarul este în lucru şi nu vă pot da detalii până la finalizarea acestuia. Despre cazul Adriana Mişcu pot să vă spun, deocamdată, că dosarul a trecut de comisia de jurisdicţie. Urmează să treacă de comisia de disciplină. Ceea ce va dura o vreme. Pentru că, să nu uităm, experţii care se ocupă cu analizarea acestor cazuri o fac pe bază de voluntariat. Iar legislaţia noastră nu prevede un termen-limită în care să se efectueze aceste cercetări“.
Pentru un Crăciun fericit!
Deşi deocamdată s-au descurcat uimitor de bine, pe soţii Mişcu şi pe micuţa lor Adriana îi aşteaptă ani grei. Cei care vor să ajute această familie greu încercată o pot face depunând orice sumă în contul deschis la Raiffesen Bank:
RO28RZBR0000060010896287, pe numele Mişcu Marius. Vă mulţumim!
