Actele necesare, stabilirea costurilor, a duratei, a locului unde se judecă, alegerea unui tip de divorţ – prin acord, din motive temeinice (divorţ din culpă comună sau din culpă exclusivă a unuia dintre soţi) – încredinţarea copilului minor, fixarea pensiei de întreţinere (pensie alimentară), stabilirea legăturii cu copilul minor a părintelui care nu a primit custodia, păstrarea numelui dobândit prin căsătorie, partajul bunurilor comune, bunurile proprii. Deznădejdea, furia, acceptarea. Cam aceştia ar fi, în linii mari, principalii paşi în separarea oficială a doi oameni în ceea ce oficial se numeşte divorţ.
„Ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă“
Majoritatea celor care aleg încheierea unei căsnicii, despărţirea, nu se gândesc însă şi la unele precepte religioase când iau o astfel de decizie: ce spune Biblia despre divorţ şi recăsătorire?
În primul rând, indiferent de punctele de vedere pe care le putem avea în ceea ce priveşte divorţul, este important să ne amintim ce spune Biblia în Maleahi 2:16a: „Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel“. Conform Bibliei, planul lui Dumnezeu este ca, odată făcut, angajamentul căsătoriei să fie pentru întreaga viaţă. „Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă“ (Matei 19:6). Dumnezeu este conştient totuşi că, odată ce căsătoria implică două persoane păcătoase, este posibil ca divorţul să apară între ele. În Vechiul Testament, El a statuat anumite legi cu scopul de a proteja drepturile persoanelor divorţate, în special ale femeilor (Deuteronom 24:1-4). Iisus a arătat, de asemenea, că aceste legi au fost date din cauza inimilor de piatră ale oamenilor, şi nu pentru că asta ar fi fost dorinţa lui Dumnezeu (Matei 19:8).
Preacurvia, pricină acceptată de Iisus
Controversa legată de permisiunea divorţului şi recăsătoririi conform Bibliei este dată în principal de cuvintele lui Iisus din Matei 5:32 şi 19:9. Expresia „afară de pricină de preacurvie“ este singurul lucru din Scriptură pentru care este posibilă permisiunea lui Dumnezeu pentru divorţ şi recăsătorire. Mulţi interpretează această „clauză de excepţie“ ca referindu-se la „preacurvia“ încă din perioada de „logodnă“. Conform tradiţiei evreieşti, un bărbat şi o femeie erau consideraţi căsătoriţi, chiar dacă erau angajaţi numai în logodnă. Imoralitatea în perioada de logodnă ar fi putut fi singurul motiv corect pentru a apela la divorţ.
Totuşi, în limba greacă, traducerea în context a expresiei „pricină de preacurvie“ are semnificaţia oricărei forme de imoralitate sexuală. Poate însemna concubinaj, prostituţie, adulter etc. Este posibil ca Iisus să fi spus că divorţul este permis numai dacă a fost comisă o formă de imoralitate sexuală. Relaţiile sexuale sunt o parte integrantă a căsniciei încât „cei doi devin un singur trup“ (Geneza 2:24; Matei 19:5; Efeseni 5:31). Prin urmare, ruperea unei astfel de legături prin relaţii sexuale în afara căsătoriei poate reprezenta un motiv permis pentru divorţ. Dacă sunt îndeplinite aceste condiţii, atunci Iisus a avut în minte recăsătoria în acest pasaj biblic.
Iertarea păcatelor
Uneori, ne pierdem în controversa cu privire la condiţiile de divorţ şi recăsătorire din cauza înţelegerii pe care o avem asupra expresiei „pricină de preacurvie“, însă aceasta este o permisiune pentru divorţ şi nu o poruncă de a divorţa. Chiar şi atunci când intervine adulterul într-un cuplu, acesta poate, prin harul lui Dumnezeu, să înveţe să ierte şi să înceapă reconstrucţia căsniciei. Dumnezeu ne-a iertat pentru mult mai multe păcate. Cu siguranţă că noi putem urma exemplul Său şi deci să iertăm chiar şi păcatul adulterului (Efeseni 4:32). Totuşi, în multe situaţii, partenerul nu se pocăieşte şi continuă în fapte de imoralitate sexuală. Este posibil ca la această situaţie să se refere, de fapt, Matei 19:9. Pe de altă parte, multe persoane se grăbesc să se recăsătorească după un divorţ, chiar dacă Dumnezeu ar putea dori ca ei să rămână necăsătoriţi. Uneori, Dumnezeu cheamă o persoană să rămână necăsătorită astfel încât atenţia acelei persoane să nu fie distrasă (1 Corinteni 7:32-35). Recăsătorirea după un divorţ poate fi o opţiune în anumite circumstanţe, însă asta nu înseamnă că este singura opţiune.
Este dureros faptul că rata divorţurilor printre creştinii practicanţi este aproape la fel de ridicată ca şi în lumea necreştină. Biblia arată mai mult decât clar faptul că Dumnezeu urăşte divorţul (Maleahi 2:16) şi că împăcarea şi iertarea ar trebui să fie semnele din viaţa credincioşilor (Luca 11:4; Efeseni 4:32). Totuşi, Dumnezeu recunoaşte că divorţul poate să apară, chiar printre copiii Săi. Un credincios divorţat şi/sau recăsătorit nu trebuie să se simtă mai puţin iubit de Dumnezeu, chiar dacă divorţul şi/sau recăsătorirea nu sunt justificate de posibila motivaţie din Matei 19:9. Adesea, Dumnezeu utilizează neascultarea plină de păcat a creştinilor în scopuri pozitive.
Sonia STAICOVICI
