10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFarmaciştii, în grevă japoneză

Farmaciştii, în grevă japoneză

Farmaciştii din întreaga ţară au lucrat ieri cu banderole negre la mână, în semn de protest faţă de prelungirea de către guvern a termenelor de plată către farmacii de la 60 la 210 zile. „Prelungirea termenelor de plată de la 60 la 210 zile, începând cu luna iunie a acestui an, a adus farmaciile într-o situaţie fără precedent. Cu toate economiile epuizate şi fără a mai avea nici o încasare de la casele de asigurări de sănătate, farmaciile trebuie să se aprovizioneze cu medicamente pentru populaţie şi să plătească impozitele, TVA-ul, salariile, chiriile şi toate celelalte cheltuieli necesare funcţionării“, se arată într-un comunicat al Colegiului Farmaciştilor din România.
Greva japoneză se va încheia astăzi şi prin această acţiune farmaciştii doresc să atragă atenţia asupra pericolului întreruperii furnizării de medicamente gratuite şi compensate către populaţie.

Doljenii vor avea în continuare medicamente gratuite şi compensate

În judeţul Dolj, greva japoneză nu a afectat eliberarea de medicamente gratuite şi compensate, a declarat Elena Călin, preşedinta Colegiului Farmaciştilor, ieri, în prima din cele două zile programate pentru desfăşurarea protestului. „Am primit de la Casa de Asigurări de Sănătate Dolj credite de angajament de 25 de milioane de lei pentru trimestrul al IV-lea. Aceasta înseamnă că, practic, vom putea să eliberăm medicamente compensate şi gratuite fără întreruperi, până la sfârşitul anului“, a spus Elena Călin.
Aceasta susţine că Doljul este într-o situaţie fericită, având în vedere faptul că în alte judeţe s-au terminat creditele de angajament în luna noiembrie.
Totuşi, creditele de angajament nu înseamnă bani. Ele sunt o garanţie din partea Casei de Asigurări de Sănătate că farmaciştii îşi vor primi banii în termenul prevăzut de lege. Farmaciştii susţin că prelungirea termenelor de plată de către guvern nu a fost acceptată şi de producătorii de medicamente, motiv pentru care în prezent există o presiune foarte mare asupra farmaciilor, pentru plata medicamentelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU