19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Cad stânci pe DN 67
Drumul Naţional 67, care face legătura între Mehedinţi şi Caraş-Severin, pe Clisura Dunării, a fost închis circulaţiei rutiere, după ce aproximativ 5.000 de metri cubi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil. La faţa locului au ajuns două vole şi un excavator, dar specialiştii nu exclud posibilitatea de a folosi dinamita pentru a debloca strada. „Situaţia este gravă. Noi am intervenit cu două vole şi un excavator, vom aduce şi oameni cu picamere care să spargă bucăţile foarte mari de stâncă, iar dacă acest lucru nu se va putea realiza, vom recurge la explozie“, a declarat Dumitru Staicu, directorul firmei care se ocupă de DN 67. Carosabilul a fost acoperit pe o lungime de 40 de metri de o grămadă de stânci ce aveau înălţimea de aproape 18 metri. În prezent, circulaţia se desfăşoară cu dificultate, pe un singur sens.
Alin GHICIULESCU

Adolescentă căutată de poliţie
O tânără de 16 ani, din localitatea Milcov, este căutată de oamenii legii, după ce rudele i-au anunţat dispariţia. Mama fetei, Maricica Iulas, a mers duminică la postul de poliţie din comună şi le-a spus oamenilor legii că pe 12 noiembrie fiica sa, Mihaela Grumăzescu, a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai întors. „O echipă operativă din cadrul Poliţiei Slatina s-a deplasat la faţa locului. Din primele cercetări, s-a stabilit că minora a ţinut legătura cu colegii de liceu, dar nu le-a spus unde se află. De asemenea, pe 13 noiembrie, ea a discutat la telefon cu mama sa, căreia i-a spus că este bine, refuzând însă să menţioneze localitatea unde se află“, a declarat comisarul Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.  Semnalmentele minorei sunt următoarele: 1,70 metri înălţime, ochi albaştri, păr şaten, faţă ovală, ten deschis. La data dispariţiei, tânăra era îmbrăcată în geacă din vinilin de culoare neagră, blugi negri, bluză albastră, iar în picioare purta cizme din piele de culoare neagră. Cine poate da relaţii este rugat să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
Dana MIHĂILĂ

Loterie cu chitanţe pentru a reduce evaziunea fiscală
Guvernul italian are în vedere introducerea unei loterii cu chitanţele emise clienţilor de către comercianţi pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale, măsură aplicată deja în China. Potrivit unui proiect de amendament la legea bugetului, acest sistem îi va constrânge pe comercianţi să dea clienţilor în mod sistematic chitanţe pentru cumpărături. Astfel, chitanţele vor conţine tichete răzuibile, care vor intra într-un sistem de extrageri cu câştiguri în bani. „Nimeni nu va renunţa la posibilitatea de a câştiga bani şi, indirect, aceasta va duce la o restrângere a evaziunii fiscale“, relatează cotidianul Corriere della Sera. „În China, această măsură este considerată deja ca fiind unul dintre cele mai bune instrumente de luptă împotriva evaziunii fiscale“, completează publicaţia La Stampa. Potrivit guvernatorului Băncii Centrale a Italiei, Mario Draghi, economia subterană reprezintă peste 15% din produsul intern brut (PIB) al ţării, cel mai înalt nivel din vestul Europei. Jocurile de noroc cele mai populare în Italia sunt pocherul video (70%), jocurile cu tichete răzuibile (20%) şi loteria (10%), potrivit unui studiu al Centrului Naţional de Cercetare din Pisa, publicat în 2007.
NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS