19 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPropuşii PD-L pentru deconcentrate

Propuşii PD-L pentru deconcentrate

Noul guvern monocolor şi-a pregătit schimbările din teritoriu. În judeţul Dolj, unele nume sunt deja cunoscute, fie şi neoficial, altele – doar luate în discuţie, dar în multe cazuri s-au făcut deja propunerile oficiale de numire în  funcţiile deţinute, încă, de pesedişti.

Şeful Agenţiei Teritoriale Dolj a Autorităţii Rutiere Române (ARR), Iancu Crăciunoiu, a urcat de ieri în ierarhie. Prin ordin al ministrului transporturilor, Radu Berceanu, a fost numit director general al ARR, urmând ca funcţia sa de la nivel judeţean să fie preluată de altă persoană, propusă tot de PD-L.
La nivel teritorial se pregătesc şi alte schimbări, neconfirmate, deocamdată, oficial. Spre exemplu, la Direcţia Apelor Jiu, locul lui Marin Tălău, actualul director coordonator, ar urma să fie luat de Cosmin Călin Petruţ. Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului ar urma să fie condus de un fost şef al instituţiei, Gheorghe Marinescu, iar la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) ar veni şefă Veronica Cocoşilă. În fruntea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Dolj, în locul pesedistului Constantin Cucu, ar urma să fie numit, cel mai probabil, Dumitru Meilă, în prezent director coordonator al Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice (OSPA) Dolj, iar la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Dolj ar urma să revină în fruntea instituţiei Daniela Dobrin.

Diana, în locul Lelioarei

Cea mai aşteptată schimbare din judeţ, cea de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, era programată pentru ieri, cel târziu astăzi. Până la închiderea ediţiei nu veniseră încă ordinele de numire de la Ministerul Educaţiei, coordonat de însuşi premierul Emil Boc, însă numele viitorilor şefi ai învăţământului erau deja cunoscute. Inspector şcolar general, cum era de aşteptat, urmează să se întoarcă Diana Buşoi, iar inspectorii şcolari generali adjuncţi vor fi Alexandru Gâdăr şi fosta inspectoare de matematică Mihaela Moţăţeanu.
Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Dolj ar urma să fie condusă de un jurnalist cu vechi state – Cristi Nedelcu, în prezent redactor-şef adjunct al postului de televiziune TVS Craiova.
Alt fief al alianţei judeţene PSD-PNL este domeniul sanitar. Pentru Direcţia de Sănătate Publică Dolj au existat mai multe propuneri, însă numele cel mai des vehiculat în cercurile pedeliste este cel al reputatului chirurg prof. dr. Ion Georgescu, prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova. Anul trecut, el a fost declarat „cel mai bun medic din România“, într-un clasament realizat de publicaţia on line Top Medici. Doctorul craiovean a fost ales dintr-o listă de nume grele ale medicinei româneşti, fiind, de asemenea, declarat câştigător detaşat şi la categoria „cel mai bun chirurg“. În calcule urmează să intre şi schimbarea conducerii actuale, pesediste, a Casei de Asigurări de Sănătate Dolj, însă până ieri nu era stabilită cu certitudine persoana care să preia conducerea acestei instituţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

56 COMENTARII