21.2 C
Craiova
luni, 17 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalCinci ani de la tragedia provocată de Carmen Păunescu

Cinci ani de la tragedia provocată de Carmen Păunescu

Vineri s-au împlinit cinci ani de la tragicul accident provocat în apropiere de comuna Pieleşti de Carmen Păunescu, soldat cu trei morţi şi o persoană rănită grav.

Pe 31 iulie 2004, în jurul orei 14.00, Carmen Păunescu, soţia senatorului Adrian Păunescu, care conducea un Hyundai pe DE 70, dinspre Balş către Craiova, în apropiere de comuna Pieleşti, pe un sector de drum drept, s-a angajat în depăşirea unei coloane de autoturisme. În timpul depăşirii, Hyundai-ul s-a ciocnit frontal cu o Dacie Nova condusă regulamentar din sens opus de Marin Burlan. În urma impactului extrem de violent, motorul Daciei a ajuns peste ocupanţii locurilor din faţă, iar Marin Burlan, de 43 de ani, din Valea Mare – Olt, şi soţia sa, Ileana Burlan, de 39 de ani, au murit pe loc. Cele două fete ale familiei Burlan – Laura Florentina, de 18 ani, şi Silvia Ionica, de 15 ani, ocupantele locurilor din spate, au fost rănite grav. Silvia a fost internată la Spitalul de Urgenţă Craiova, iar Ileana a murit la scurt timp după producerea accidentului. Soţia senatorului s-a ales cu şase coaste rupte, iar fiica sa, Ana Maria Păunescu, de 13 ani, pasageră pe locul din faţă al Hyundai-ului, cu o fractură la piciorul drept.

Sentinţă blândă

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au confirmat, pe 2 august 2004, începerea urmăririi penale împotriva Nataliei Carmen Păunescu, sub acuzaţia de ucidere din culpă. Cercetările au fost finalizate pe 22 septembrie 2004, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. S-a stabilit atunci că accidentul s-a produs din cauza conduitei culpabile „a învinuitei Păunescu Carmen Natalia, care, pe fondul insuficientei atenţii în conducerea autoturismului, s-a angajat în depăşire nerespectând regulile de circulaţie care reglementează efectuarea unei astfel de manevre“, după cum a menţionat într-un comunicat Ministerul Public. La începutul lunii octombrie 2004, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Nataliei Păunescu, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Partea vătămată, Silvia Ionica Burlan, şi reprezentantul său legal (bunicul acesteia), Florea Burlan, au solicitat patru miliarde de lei (vechi – n.r.) reprezentând cheltuieli efectuate şi viitoare, precum şi daune morale. De asemenea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a cerut suma de 82 de milioane de lei (vechi – n.r.) reprezentând cheltuieli de spitalizare. Procesul s-a judecat iniţial la Judecătoria Craiova, iar în februarie 2005 avocatul Nataliei Păunescu a depus o cerere de strămutare la Judecătoria Râmnicu Vâlcea. După mai multe termene şi recursuri cu care s-a ajuns până la Curtea de Apel Piteşti, Carmen Păunescu a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, iar Florea Burlan a renunţat la pretenţiile materiale.

Supravieţuitoarea accidentului s-a căsătorit

Potrivit cotidianului Cancan, la începutul lunii mai a acestui an, Silvia Burlan s-a căsătorit, la eveniment participând şi Carmen Păunescu împreună cu fiica sa, Ana-Maria. De altfel, Carmen Păunescu s-a obligat să îi cumpere tinerei un apartament, o maşină, să îi achite cheltuielile pentru studii şi pentru vacanţe de câte două săptămâni anual până când Silvia va împlini 25 de ani.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

25 COMENTARII