17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCopil decedat în burta mamei, la Maternitatea din Târgu Jiu

Copil decedat în burta mamei, la Maternitatea din Târgu Jiu

O tânără însărcinată în luna a noua a ajuns miercuri dimineaţă la Maternitatea Spitalului Judeţean Târgu Jiu, unde urma să nască. Seara, medicii au constatat că fătul din burta mamei decedase, dar femeia a fost introdusă în sala de operaţie abia ieri-dimineaţă.

Cristina Gomotîrceanu are 24 de ani şi este căsătorită. Însărcinată în luna a noua, femeia a fost adusă de rudele sale la spital, pentru că nu se simţea bine. Îi venise sorocul să nască, însă medicii au decis că mai are de aşteptat. Simţindu-se din ce în ce mai rău, femeia a cerut să i se facă operaţie cezariană, dar a fost refuzată. Miercuri seară, în jurul orei 21.30, cadrele medicale au constatat că pruncul aflat în pântecele tinerei decedase. Înnebunită de tristeţe, femeia şi-a chemat familia şi le-a povestit prin ce a trecut. Tatăl Cristinei Gomotîrceanu, Ion Negrea, a declarat că băiatul pe care fiica sa trebuia să îl aducă pe lume a murit pentru că medicii nu s-au ocupat de femeie şi de copilul său. „Nu au băgat-o în seamă. Au ţinut-o cu copilul prea mult în ea, cu toate că îi venise sorocul să nască. Era în nouă luni, venise termenul. Copilul a murit asfixiat“, a spus bărbatul venit din comuna Scoarţa. Mama, sora, dar şi mătuşa gravidei au aşteptat câteva ore pe holurile instituţiei, dar nici un medic nu a vrut să le dea vreo explicaţie despre starea de sănătate a Cristinei: „De la 4.00 dimineaţa (ieri – n.r.) mă aflu aici, pe hol. Am tot încercat să vorbesc cu medicii, însă nimeni nu m-a băgat în seamă. Până nu am chemat presa, nu au vrut să-mi bage fata în operaţie, ca să scoată copilul mort din ea. Pe toată perioada sarcinii am fost la medici, copilul era sănătos, nu avea probleme. Cine ştie ce o să iasă la autopsie. Niciodată medicii nu sunt vinovaţi de nimic. Suntem nenorociţi“, a spus Dorina Negrea, mama Cristinei Gomotîrceanu.

Abia a doua zi a fost operată

Temându-se pentru viaţa fiicei lor, oamenii au încercat să discute cu medicii şi au pătruns în Secţia de maternitate. După nici două minute au fost scoşi cu forţa din spital de agentul de pază al unităţii medicale. „Nu am făcut nimic rău şi ei au trimis peste noi paza şi poliţia, să ne ia declaraţii ca la infractori, iar fata noastră a fost lăsată cu copilul mort în ea, ca să nască natural. Nu au vrut să îi facă operaţia cezariană“, a spus Ion Negrea.
Cristina Gomotîrceanu a fost supusă unei operaţii de cezariană abia în cursul zilei de ieri, aflându-se la Terapie intensivă. „Gravida a fost supravegheată. Nu s-au mai auzit bătăile copilului, dar a fost în continuare monitorizată pentru a se lua o decizie. Tânăra a fost supusă joi (ieri-n.r.) unei intervenţii chirurgicale, pentru a fi salvată, medicii îndepărtând bebeluşul mort din pântecele mamei. Copilul va fi necropsiat şi se vor stabili cauzele decesului. Am declanşat o anchetă împotriva celor care au îngrijit-o. Dacă necropsia şi rezultatele analizelor vor arăta că bebeluşul ar fi putut fi salvat dacă ar fi fost născut prin cezariană, atunci medicul-şef, Dumitru Pătrăşcoiu, va fi supus unei anchete“, a declarat Constantin Pălivan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII