Evadează rar, o dată pe lună, în zilele de vară, când camerele albe dintr-un pavilion morbid ce decorează câţiva metri pătraţi în curtea înghesuită rămân undeva în urmă. Adulţii cu handicap din Centrul de Reabilitare din Craiova au un vis de Moldova. Le mai lipsesc însă bănuţii pentru motorină…
N-au parte de prea multe bucurii. Excursiile de peste vară sunt pentru ei amintirile pe care le păstrează cu încrâncenare, la care revin când sunt trişti, pe care le-ar retrăi zi după zi. Născuţi bolnavi, părăsiţi de părinţi, şi-au întemeiat la Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoanele Adulte cu Handicap familiile pe care nu le-au avut niciodată. Din monotonia zilnică pot ieşi în zilele călduroase, atunci când pleacă în excursii. În luna lui Cuptor, şi-au făcut planul pentru zona cu mănăstiri din Moldova. Au aproape tot ce le trebuie – aprobări, cazare, masă. Le lipseşte doar combustibilul…
Microbuzul e aproape gata de plecare. Mănăstirea Marcuş, în Dobârlău, apoi Piatra-Neamţ, Mănăstirea Sihăstria, Putna, Neamţ, Secu, apoi, în Harghita, Mănăstirea „Sf. Ilie“ şi ultima dată Râmeţii de lângă Aiud. Plecarea e stabilită pentru 12 iulie. Majoritatea celor din Centru sunt abandonaţi. Mulţi dintre adulţi provin din familii dezbinate sau cu probleme. „Unii au preferat să rămână aici decât să se întoarcă acasă. Se gândesc că, după atâţia ani în care nu i-a interesat ce se întâmplă cu ei, cum ar putea să le mai spună părinţi“, spune Natalia Avram, asistent de fizioterapie. Ea îi însoţeşte peste tot. „De fiecare dată, am obţinut sprijin, fie de la Direcţia de Protecţie a Copilului, în subordinea căreia se află Centrul, fie de la consiliul judeţean sau de la sponsori. Acum, din cauza crizei, nu mai sunt bani“, a adăugat Natalia.
Pe drumul mănăstirilor
Când s-a mutat aici, după ce a lucrat ani de-a rândul cu copiii, Natalia Avram nu ştia la ce să se aştepte. Dincolo de orele de fizioterapie pe care le face, excursiile au venit ca o binecuvântare pentru adulţii internaţi aici. „Întâi, am mers la muzee, la teatru. Nu ştiam cum vor reacţiona, cum se vor comporta. Apoi, în 2007, am ajuns la Mănăstirea Lainici. Am discutat cu ei înainte: «Mergem ca lumea să ne vadă, dar nu trebuie să ne facem de râs, să demonstrăm că ne putem comporta ca şi ceilalţi»“, povesteşte asistenta primele experienţe. Un an mai târziu, cum a venit vara, proiectul excursiilor a fost reluat: Polovragi, Peştera Muierii, Curtea de Argeş, Barajul Vidraru, Tismana, Cheile Sohodolului, Strâmba, Pârâul Rece, Zărneşti, Mraconia, Cazane. „Am ajuns la vârsta asta să văd şi eu o peşteră“, spunea nea Ion după ce a ieşit din Peştera Muierii. Are 70 de ani. Lui Marian i-a plăcut la Stănişoara. Şi la Mănăstirea Dintr-un Lemn, din Vâlcea. Simona s-a bucurat de orice loc, de fiecare plecare. S-a născut cu tetrapareză spastică. Merge greu, se exprimă anevoie, dar faţa îi râde de fericire când aude de excursii.
Lipseşte motorina
În Centrul de Recuperare sunt 50 de adulţi, cu vârste diferite. Un bloc mare, sumbru, gri, aruncat la margine de oraş, vecin cu siamezul Cămin de bătrâni. La ei, fondurile încă n-au ajuns. Programele le permit să danseze, să picteze, să lucreze cu hârtia, să se plimbe. Plecările, însă, le sunt cele mai dragi, ca nişte evadări dintr-un coşmar zilnic. „Autorităţile şi oamenii la care am apelat ne-au ajutat de fiecare dată. Dacă nu s-a putut atunci când am cerut, sprijin am primit şi mai târziu şi tot binevenit a fost. Ca şi acum. Ne-am împotmolit însă la combustibil. După calculele noastre, am avea nevoie de aproximativ 300 de litri de motorină. Mergem şi din casă în casă, dacă e nevoie, trebuie să ne ajute cineva până la urmă“, spune convinsă Natalia Avram. O femeie căreia, la rândul său, viaţa i-a adus probleme de sănătate. „Dar poate tocmai de aceea mă înţeleg atât de bine cu copiii de aici“. Zâmbeşte. „Sunt adulţi, dar tot copii le spun. Aşa m-am obişnuit“. În general, banii sunt obţinuţi de la Direcţie, din sponsorizări sau donaţii. „Doar atunci când vrem să facem câte un grătar în aer liber, mai punem noi, cei care avem salarii, câte un bănuţ“. Acum, însă, nu se mai gândesc la grătar. Stau cu inima strânsă gândindu-se cât de aproape sunt de alt vis. Şi de care-i mai desparte doar motorina…
Bani de motorină
Natalia Avram, asistenta de fizioterapie, speră că, până la urmă, adulţii din Centrul de Recuperare vor ajunge în Moldova. Cei care pot şi vor să-i ajute o pot contacta la numărul de telefon 0742/190 436.
