13.4 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalRăzboiul de la Şimnic, suspendat de Înalta Curte

Războiul de la Şimnic, suspendat de Înalta Curte

Tensiune maximă în jurul retrocedării terenurilor statului de la Gherceşti. Soarta celor 390 de hectare de teren, smulse Staţiunii de Cercetare Şimnic şi date Comisiei Locale Gherceşti pentru retrocedare, a fost amânată până la toamnă, la presiunea reprezentanţilor Prefecturii Dolj.
Văzând că au pierdut definitiv şi irevocabil primul proces, prin care 565 de hectare de teren de la Şimnicu de Sus s-au întors la stat, aceştia s-au speriat că îşi vor lăsa „clienţii“ şi fără pământul de la Gherceşti. Aşa că au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie strămutarea procesului în alt oraş. Până acum, toţi judecătorii au dat sentinţe favorabile Staţiunii. Juriştii au reuşit ceea ce şi-au propus.
Înalta Curte a suspendat procesul aflat pe rolul Tribunalului Dolj, prin care cercetătorii cereau anularea transferului celor 390 de hectare de la staţiune la Comisia Locală Gherceşti pentru retrocedări. În noiembrie, Curtea urmează să judece cererea de strămutare, apoi procesul se va judeca în localitatea desemnată de instanţa supremă. Miza pământului de la Gherceşti este uriaşă. Situate lângă centura ocolitoare a Craiovei, terenurile au fost retrocedate unor persoane din alte localităţi, care nu aveau drept de retrocedare la Gherceşti, apoi vândute pe bani mulţi. Afacerea imobiliară s-a derulat în două etape.
Prima a constat în transferul a 565 de hectare de la Staţiunea Şimnic către Consiliul Local Şimnicu de Sus. Terenul a fost retrocedat apoi cu încălcarea legii, după cum au constatat judecătorii de la Judecătoria Craiova şi Tribunalul Dolj. Cele 565 de hectare fiind salvate, mai rămâneau de apărat celelalte 390, reprezentând cea de-a doua etapă a afacerii. Staţiunea a câştigat la Judecătoria Craiova şi se aştepta să obţină acelaşi rezultat şi la Tribunalul Dolj. Înalta Curte de Casaţie a intrat pe fir, sesizată de Prefectura Dolj, şi a amânat rezolvarea definitivă a cazului. Decizia este o gură de oxigen pentru cei care au primit pământ acolo, deoarece pot vinde terenul la mai multe mâini, astfel încât să se piardă urma lui. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII