7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTârgu Jiu se împodobeşte de sărbători

Târgu Jiu se împodobeşte de sărbători

Municipiul Târgu Jiu a intrat în febra pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă, firma care se ocupă de iluminatul public în oraş având pregătiţi 12 kilometri de ghirlande şi 936 de figurine luminoase, precum şi un pom de iarnă de 22 de metri.

SC ROMLUX, firma care de trei ani se ocupă în concesiune de iluminatul public în municipiul Târgu Jiu, a început să pregătească oraşul pentru sărbătorile de iarnă. Pentru acest an vor fi folosite cu 12% mai multe instalaţii de iluminat decât în 2007, iar pentru zona centrală vor fi introduşi, în premieră, brăduţi luminoşi. După cum a precizat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu, vor fi folosite ghirlande luminoase în lungime de 12 kilometri, 380 de ghirlande transversale, precum şi 838 de figurine luminoase, care vor fi montate pe stâlpii de iluminat public. A început, de asemenea, montarea unui pom de iarnă din metal şi plastic care va avea o înălţime de aproape 22 de metri, cu aproximativ doi metri mai înalt decât bradul de anul trecut. Este pentru al treilea an când pomul de Crăciun nu va fi natural, autorităţile preferând să evite tăierea unui brad.

100 de brăduţi luminoşi 

O premieră pentru centrul oraşului o constituie tunelurile luminoase, dar şi cei 100 de brăduţi, cu o înălţime de patru metri fiecare. Aceştia vor putea fi admiraţi, începând cu 1 decembrie, când autorităţile şi-au propus să pună în funcţiune instalaţiile. „Va fi mai multă lumină pe străzile din municipiu şi datorită faptului că în zona centrală vor fi introduse câteva elemente decorative noi. În cartierele de la periferie vom monta instalaţiile care au fost folosite anul trecut în zona centrală. Vom ajunge cu împodobirea de sărbători şi în zonele Preajba, Ursaţi şi Romaneşti. Toate cheltuielile sunt asigurate prin contractul încheiat cu firma căreia i-a fost concesionat iluminatul public, iar primăria nu va cheltui suplimentar decât 30.000 de lei pentru achiziţionarea de ghirlande, plase şi figurine. O bună parte din parcurile din municipiu vor fi împodobite de câteva societăţi comerciale mari din judeţ, care şi-au manifestat dorinţa de a face acest lucru an de an. A început instalarea ghirlandelor de acum, pentru a avea timp ca până la 1 decembrie să fie puse în funcţiune“, a afirmat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS