7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRăsturnat din cauza unui câine mort

Răsturnat din cauza unui câine mort

http:http://www.youtube.com/watch?v=woL4bEc23iE

Un tânăr riscă să rămână în scaunul cu rotile pentru tot restul vieţii, după ce s-a răsturnat cu maşina încercând să evite cadavrul unui câine rămas pe carosabil, pe Drumul European Craiova – Filiaşi. Sorin M., de 26 de ani, domiciliat în Timişoara, dar născut în Craiova, conducea un automobil Opel Astra dinspre Filiaşi către Craiova, pe locul din dreapta fiind soţia sa. Aceasta a povestit poliţiştilor de la Rutieră că, în apropiere de Işalniţa, şoferul a încercat să evite un câine mort, aflat pe carosabil, şi a tras stânga de volan, moment în care a pierdut controlul, a intrat pe sensul opus de mers şi apoi în şanţul de pe marginea drumului. Automobilul s-a răsturnat, aterizând în şanţ pe plafon. Soţia conducătorului auto a reuşit să iasă nevătămată din maşină, în timp ce tânărul, care acuza dureri puternice la coloană, a trebuit să aştepte intervenţia medicilor SMURD şi a Descarcerării, care i-au acordat primele îngrijiri şi l-au transportat la spital. El a fost internat la Urgenţă cu fractură de coloană cervicală, urmând să se stabilească în urma analizelor medicale dacă măduva coloanei vertebrale este secţionată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

20 COMENTARII