Vechea Cale a Unirii, locul de plimbare al tinerilor şi vârstnicilor de odinioară, ne aduce în prim-plan altă lume: cea a Craiovei de ieri. Închizând ochii şi încercând un exerciţiu de imaginaţie, conduşi de paginile scrise ale lui Constantin Gheorghiu şi Alexandru Firan, începem o plimbare spre altă lume, mult diferită de cea de astăzi. Pornim de la Parc în sus. Casele particulare ale celebrilor arhitecţi şi antreprenori italieni Peresutti şi Dellabarba, dar şi casele Vrăbiescu care imitau încântător stilul edificiilor renascentiste târzii, cu curte interioră şi balconaşe, atrăgeau atenţia prin arhitectura specială. Privirea era captivată de frumuseţea Palatului contesei Elisa Alexandrescu. Ne oprim apoi câteva momente şi în faţa hotelurilor Imperial şi Minerva, cupole vii în centrul Craiovei de odinioară. Ne uităm apoi prin geamul unei cofetării la delicioasele preparate. Mirosul ademenitor ne-ar ruga să popsim câteva minute. Pasul ne este condus însă spre atelierul fotografic al lui Krauss. O notă distinctă este şi frizeria – coafură de lux „Lăpuşneanu“. Mai apoi, un pian, dar şi un gramofon ne atrag atenţia din vitrina magazinului „La Harpa“. Aflăm că acesta continuă într-un fel tradiţia magazinului falimentat al tenorului cu reputaţie mondială Grigore Gabrielescu, magazin de mode şi furnituri pentru modiste, de pe Unirii nr. 24.
O călătorie în timp
Pasul nu se opreşte; frumuseţea timpului, a locului de ieri te prinde în mrejele sale. Nici nu îţi dai seama că ai ajuns deja la numărul 50, la intrarea magazinului „Gioconda“. Rame, tablouri, pirogravuri, dar şi aparate telefonice „Erikson“ şi becuri electrice de ultimă producţie sunt produsele etalate pe rafturile magazinului. Mai încolo, câteva bănci – Oltenia, Agricola, România Craiova, Banca Generală a Ţării Româneşti – stau aşezate în şir indian. Paşii sunt conduşi mai departe. Fie că urcă spre Cuza Vodă sau coboară spre Bucovăţ, reclamele mucalite, cu un simţ comercial de neîntâlnit în zilele noastre, nasc zâmbete pe chip. Nu lipsesc din peisaj nici birturile, nici şi căutatele „bucătării populare“. Şi amintirile celor doi autori se declanşează: „Cu tatăl meu ca elev, am stat adesea la aceste mese: era o ambianţă de preţuire a semenului şi de înţelegere de a-l ajuta, meniurile fiind mai mult decât mulţumitoare. S-au deschis şi două Varietăţi – «Majestic» şi «Pomul verde», în jurul cărora s-au creat tot felul de «fantezii». În apropiere, la «Butoiul Verde», dădeau cep mai ales profesorii liceali şi actorii Craiovei şi colaboratorii Ramurilor, Scrisului Românesc şi revistei Gând şi slovă oltenească. Ne-am numărat printre cei câţiva elevi care erau «invitaţii» marilor Plopşor, Bossum, Mihail Ghenescu, Petrică Bălănescu“.
Ambianţa civilizată a acestei străzi ispitea pe oricine să facă o plimbare zilnică, întremătoare, „de bon ton“. Îi întâlneai deseori pe aici pe cei mai „cuminţi“ liceeni care riscau o eliminare, de una sau trei zile, pentru îndrăzneala unei „treceri“ pe Unirii fără şapca tradiţională şi fără emblenă la mână. Motivul lor era simplu: „plimbările erau calde, civilizate, colegiale, pe stradă neauzindu-se decât un murmur surd de glasuri şoptite.
Pentru elevi, Calea era înţesată de «iscoade» ale «poliţiei şcolare», dar nimeni nu putea opri această desfătătoare petrecere citadină şi tinerească a bucuriilor înserărilor“ este comentariul celor doi autori care se despart de noi, lăsându-ne să mai gustăm puţin din mirajul acelor vremi.
