Pe măsură ce creştem, observăm că toţi cei din jurul nostru au două mâini şi două picioare, un cap, acelaşi număr de trăsături faciale, vorbesc aceeaşi limbă şi mănâncă aceeaşi mâncare. Astfel, nu este surprinzător că presupunem că toţi ceilalţi văd, aud şi simt la fel ca noi. Presupunem că toţi ceilalţi ne împărtăşesc percepţia asupra lumii şi a tuturor componentelor sale.
Şi, la un moment dat, descoperim că nu este deloc aşa. Poate că aveam aceleaşi simţuri, dar acţionăm conform interpretărilor noastre legate de ceea ce vedem, auzim şi simţim – conform semnificaţiilor pentru fiecare dintre noi. Şi toţi ne interpretăm uşor diferit – uneori, foarte diferit – experienţa. V-aţi întrebat vreodată în ce fel de lume trăieşte partenerul dumneavoastră? Este la fel ca a dumneavoastră şi, totuşi, complet diferită.
Ce se întâmplă? Reacţionăm doar la câteva dintre imaginile, sunetele, mirosurile, gusturile şi senzaţiile tactile care ne asaltează. În jurul nostru există atât de multă informaţie, încât nu o putem asimila integral. Trebuie să selectăm şi să simplificăm ceea ce observăm, altfel nu am putea procesa informaţia relevantă. Chiar în acest moment conştientizaţi acest material şi, poate, un zgomot de fond. Dar bătăile inimii, forma mâinilor şi senzaţiile de la nivelul degetelor? Este uşor să devenim conştienţi de multe lucruri, dar avem de obicei nevoie de un motiv bun pentru a ne îndrepta atenţia într-o anumită direcţie.
Unele lucruri ne captează imediat atenţia; pare a fi o capacitate înnăscută, cum ar fi reacţia la mirosul de fum sau la o pierdere a echilibrului. Avem în alte privinţe o capacitate uimitoare de a şterge, pur şi simplu, ceea ce simţim.
Astfel, de exemplu, când întâlniţi un posibil partener de viaţă, vor exista mici obiceiuri şi caracteristici ale vorbirii – modul în care îşi dă capul pe spate atunci când râde, modul în care îşi atinge obrazul când se gândeşte – care sunt noi şi încântătoare. Pe măsură ce ajungeţi să-l cunoaşteţi, ceea ce era nou devine vechi, iar ceea ce este vechi şi familiar poate deveni iritant. După câţiva ani, aceleaşi obiceiuri romantice pot căpăta alte conotaţii. Atunci când o întâlneşte prima oară, un bărbat poate iubi modul în care o femeie este spontană şi fermecătoare în societate. Câţiva ani mai târziu, exact acelaşi comportament îi poate părea naiv şi jenant. O femeie poate iubi în primele luni energia unui bărbat, pentru ca mai târziu să se întrebe cum de a găsit atractiv un astfel de comportament dominator. Comportamentul ar putea să nu se schimbe, dar reacţia noastră, da.
Alt aspect care trebuie luat în considerare este faptul că putem elimina automat ceva din ceea ce selectăm, dacă nu ne-a atras atenţia.
Vocea condiţionării acţionează ca un canal de comunicaţie. Constituie atât consecinţa acordării de atenţie unor părţi ale experienţei noastre, cât şi ceea ce ne face selectivi faţă de ce observăm. Este ca o matcă de râu formată la început în stâncă, de mici pâraie, dar, odată formată, canalizează râul pe acel drum, iar fluxul apei serveşte doar pentru a o adânci. Însă, un râu poate lua un nou curs, iar noi ne putem schimba diferite elemente ale vocii condiţionării.
Dacă suntem de părere că lumea este un loc încântător, atunci vom avea tendinţa să observăm toate exemplele din jurul nostru care susţin această concepţie. Convingerile noastre funcţionează ca profeţiile care se îndeplinesc.
Atunci când alcătuim un cuplu, credinţele noastre se îmbină precum piesele unui mozaic. S-ar putea ca piesele să se potrivească pentru a forma o imagine luminoasă şi fericită sau una ternă şi lipsită de bucurie, totul depinde de convingerile cu care începem relaţia. Ne confirmăm la fel de mult slăbiciunile ca şi punctele forte.
Psihoterapeut Gina Chiriac, www.psihoterapieintegrativa.ro
