23.4 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUltimul act din marea jecmăneală funciară

Ultimul act din marea jecmăneală funciară

Începutul acestei săptămâni a însemnat şi începutul sfârşitului pentru Staţiunea de Cercetări Agricole din Şimnic. Interesele imobiliare legate de pământurile staţiunii au determinat comisia locală să încropească pe genunchi 24 de procese-verbale de punere în posesie, incomplete, care totalizează 255,34 hectare de teren.

Presiunile oamenilor influenţi, precum şi ale celor cu mulţi bani din Craiova, despre care se zvoneşte că au cumpărat deja drepturile de proprietate ale ţăranilor din zona Şimnic, au determinat comisia locală să lucreze la repezeală 24 de procese-verbale de punere în posesie, care totalizează 255,34 hectare de teren poziţionat lângă centura de nord a Craiovei şi pe partea dreaptă a Drumului Judeţean Craiova – Melineşti, de la sensul giratoriu din centură până la primele case din Şimnicu de Sus. Acestea au fost depuse luni după-amiază la OCPI Dolj, pentru completarea titlurilor de proprietate. În graba care i-a cuprins membrii comisiei, cei care au fost prezenţi, aceştia au uitat în patru din cele 24 de cazuri, să-i cheme pe proprietari pentru a semna procesele-verbale. Cele incomplete au fost depuse la OCPI doar pentru a se putea obţine număr de înregistrare. Cei 24 de fericiţi posesori ai documentelor premergătoare emiterii titlurilor de proprietate nu au fost puşi în posesie decât pe hârtie. În teren abia azi şi mâine se va face marea decupare.

 

Primăriţa – patefon!

 

Cele 255 de hectare de teren pentru care s-au întocmit procesele-verbale de punere în posesie sunt situate în tarlalele 137, 119, 120, 97, 137, 140, 127, 128, 131 şi 132. Pe 100 de hectare dintre cele 255, Staţiunea Şimnic a cultivat rapiţă, iar cheltuiala la hectar făcută până acum se ridică la aproape 1.600 de lei, adică în total 160.000 de lei. Noii proprietari au două alternative: ori să plătească staţiunii cheltuielile făcute cu înfiinţatul culturii şi să se apuce repede de construit, ori să lase staţiunea să-şi recolteze în anul 2009 rapiţa, după care pot intra pe teren. Pe alte 42 de hectare din tarlalele 131 şi 132 sunt plantaţi pomi fructiferi, iar plantaţia, după cum zice directorul staţiunii, Găvan, nu este amortizată. Afacerea cu pământuri de la Şimnic este strâns legată de numele primăriţei Jana Fulga, care se bate cu pumnii în piept pentru binele comunei, dar care n-a ezitat să-şi tragă partea ei din primele 24 procese-verbale de punere în posesie. Unul dintre cele 24 de de procese-verbale trimese luni la OCPI este completat pe numele tatălui ei, Nelu Sandu, care alături de alţi trei moştenitori vor avea parte de 28 de hectare de teren clasa întâi! După ce am verificat existenţa procesului-verbal în sediul OCPI, am întrebat-o pe primăriţă dacă a trimis procesele-verbale de punere în posesie la OCPI. Ca o placă stricată de patefon, Jana Fulga a repetat fără să obosească: „Informaţiile primite de dumneavoastră sunt eronate“. La întrebarea: „Pe tatăl dumneavoastră îl cheamă Nelu Sandu?“, am primit acelaşi răspuns: „Informaţiile dumneavoastră sunt eronate“. Răspunsul primăriţei ne face să credem că nu-şi mai recunoaşte tatăl şi ne întrebăm dacă-şi va recunoaşte unchiul, Marin Săndoiu, care, aşa cum susţine, i-ar fi lăsat şi acesta moştenire o casă în Albeşti, iar acum încă 20 de hectare de pământ! Şi noi care credeam că se luptă pentru binele comunei!

 

Graba strică treaba

 

Pământurile cu valoare imobiliară vor fi distribuite cui trebuie şi nu în ordinea în care cetăţenii sunt înscrişi pe tabelul nr. 1, în care sunt cuprinşi cei care au probat cu acte că au avut terenurile în perimetrul Staţiunii Şimnic. Tabelul nr. 2 cuprinde cetăţenii care nu au avut teren acolo, ci în apropiere. Cele 24 de procese-verbale de punere în posesie nu sunt semnate toate de secretarul primăriei, Popa Nicoliţa, care, conform legii, este şi secretarul comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, în locul ei semnând altă persoană, deocamdată neidentificată. De altfel, Jana Fulga, la întâlnirea pe care am avut-o luni dimineaţă, a declarat că nu ştie dacă va face punerile în posesie, deoarece hotărârea comisiei judeţene prin care i s-au alocat terenurile, precum şi hotărârea prin care s-a făcut delimitarea lor au fost atacate în instanţă. Câteva minute mai târziu s-a răzgândit şi a declarat că azi şi mâine va merge în capul tarlalelor şi-i va pune în posesie pe oamenii care au dreptul la reconstituire. După ce am plecat, iar s-a răzgândit şi a trimis procesele-verbale de punere în posesie la OCPI, fără să-i pună pe oameni efectiv în posesie. De ce s-a grăbit primăriţa Fulga să trimită procesele-verbale înainte de a fi puşi oamenii în posesia efectivă a pământului?

Unul dintre motive ar fi acela legat de aranjarea propriei familii. De numele primăriţei se leagă un zvon. Aceasta ar fi fost văzută la sfârşitul săptămânii trecute împreună cu una dintre beizadelele prefecturii intrând într-o locaţie din faţa Pieţei Centrale din Craiova, care aparţine fostului vicepreşedinte al clubului Universitatea Craiova, Silvian Cristescu. Curioşi, l-am întrebat pe fostul fotbalist dacă vrea să dezvolte cartiere de case în zona Şimnic, iar răspunsul său a fost: „Eu nu sunt dezvoltator. Cineva îşi bate joc de dumneavoastră cu informaţiile astea“, a spus Cristescu.

Alt nume de care se leagă vânzarea drepturilor de proprietate înainte de punerea în posesie a cetăţenilor este acela al lui Ştefan Cherciu, care nu confirmă zvonul. Cât despre alt personaj cu nume de poşetă nici măcar nu ne-am mai străduit să-l contactăm, deoarece poate fi văzut destul de des în biroul prefectural al lui Eugen Marinescu, pretinzând la OCPI Dolj, unde-şi făcea veacul, că este ruda acestuia.

Cu sau fără zvonurile care circulă în jurul celor 255 de hectare de la Şimnic cu potenţial imobiliar mare, lucrurile pentru majoritatea ţăranilor din localităţile limitrofe Craiovei vor rămâne la fel, adică proaste! Viaţa a demonstrat că până acum toate zvonurile legate de terenurile din jurul Craiovei s-au confirmat. Curând vom vedea şi în cazul Şimnic dacă zvonul bate cu realitatea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

17 COMENTARII