12.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalVăcăroiu, şef la Curtea de Conturi

Văcăroiu, şef la Curtea de Conturi

Nicolae Văcăroiu a fost numit ieri de Parlamentul României în funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi, pentru un mandat de nouă ani, alături de alţi 17 viitori consilieri PSD, PD-L, PNL, PRM, PC şi UDMR, aleşi conform algoritmului politic. Doina Dascălu, propusă de PNL, va deţine portofoliul de vicepreşedinte al Curţii de Conturi pentru un mandat ce însumează, de asemenea, nouă ani.

Social-democratul Nicolae Văcăroiu va fi însoţit de alţi cinci consilieri, propuşi de PSD: Marius Vorniceanu (şase ani), Ioan Anton (trei ani), Gheorghe Neicuţescu (trei ani), Anca Donovici (şase ani) şi Gheorghe Oană (nouă ani). Celor cinci consilieri de conturi social-democraţi li se alătură liberalii Doina Dascălu (nouă ani), Aron Popa (nouă ani), Cristian Stoina (trei ani), Sandu Capră (trei ani). Democrat-liberalii vor avea trei reprezentanţi la Curtea de Conturi: Dumitru Alămâie (şase ani), Mircea Vasile Popescu (şase ani), Domnica Băghină (trei ani), iar PRM va deţine trei posturi de consilieri: Petru Popeangă (trei ani), Verginia Vedinaş (nouă ani), Sabina Funar (şase ani). Delegatul UDMR va fi Peter Stefan, pentru un mandat de nouă ani, iar cel al conservatorilor, Mihai Hură, va deţine un mandat de şase ani.

 

Tărăcilă, Nicolae sau Sârbu

 

Parlamentarii au decis luni să aleagă noua conducere a Curţii de Conturi în baza legii vechi, având în vedere că noul act normativ adoptat de parlament a fost atacat la Curtea Constituţională de preşedintele Băsescu.

Văcăroiu a anunţat tot ieri că va demisiona din funcţia de preşedinte al Senatului imediat ce hotărârea parlamentului pentru numirea sa la şefia Curţii de Conturi va fi publicată în Monitorul Oficial. Cât priveşte calitatea sa de senator, el a precizat că, mai mult ca sigur, va renunţa la ea până pe 1 noiembrie.

Proaspătul preşedinte al Curţii de Conturi a anunţat că l-a delegat preşedinte al Senatului, până luni, pe actualul vicepreşedinte, social-democratul Doru Ioan Tărăcilă. Întrebat care sunt variantele ca înlocuitor al său, el i-a numit pe Tărăcilă, dar şi pe Şerban Nicolae şi Ilie Sârbu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII