5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjHoaţă prinsă în hypermarket

Hoaţă prinsă în hypermarket

O angajată a Universităţii „Constantin Brâncuşi“ (UCB) din Târgu Jiu a fost prinsă marţi, în hypermarketul Interex din localitate, cu geanta burduşită de produse furate. Irina Galbenu lucra ca administrator la rectoratul UCB, iar după incidentul în care a fost implicată a fost transferată pe un post similar la Facultatea de Litere. Aceasta a fost surprinsă de camerele de supraveghere în timp ce îndesa în geantă produse de pe raft. Poliţiştii comunitari care asigură paza centrului comercial au intervenit şi au găsit asupra acesteia mai multe perechi de ciorapi, ciocolată, sprayuri, creme şi alte produse, în valoare totală de 440 de lei. Poliţia Comunitară a anunţat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj cu privire la acest incident şi la faţa locului s-a deplasat o echipă de intervenţie.

Irina Galbenu nu are antecedente penale, iar acum i s-au întocmit actele procedurale premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, pentru care riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între unu şi 12 ani. Dosarul penal va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere de începere a urmăririi penale

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII