21.2 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCasele vândute chiriaşilor nu se mai restituie

Casele vândute chiriaşilor nu se mai restituie

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, în urma reexaminării unei legi venite de la preşedinţie, că imobilele naţionalizate nu mai pot fi restituite în natură proprietarilor, dacă au fost cumpărate legal de chiriaşi.
Deputaţii jurişti au păstrat prevederile acceptate de plenul Senatului la o modificare a Legii caselor naţionalizate trimisă spre reexaminare de preşedintele Băsescu, menţinând prevederea conform căreia nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995. În plus, deputaţii din comisie au adoptat şi o serie de amendamente. Unul dintre acestea stabileşte că persoanele evacuate din casele naţionalizate vor avea prioritate la repartizarea de locuinţe sociale de către consiliile locale.
Alt amendament prevede ca banii plătiţi de foştii chiriaşi pentru achiziţionarea imobilului (ce acum revine proprietarilor de drept), sume ce sunt actualizate şi restituite la valoarea actualizată de Ministerul Finanţelor, să constituie avans pentru cumpărarea unei noi locuinţe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII