31.8 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTerorizaţi de fabrica de sticlă

Terorizaţi de fabrica de sticlă

O fabrică de sticlă care face zgomot din cauză că funcţionează într-o hală acoperită cu tablă îi terorizează pe cetăţenii din zona 23 august a municipiului Târgu Jiu. Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au suspendat activitatea acesteia, însă producţia de obiecte din sticlă continuă.

Într-o hală acoperită cu tablă funcţionează, din luna iunie a acestui an, o fabrică de sticlă, unde au fost angajate 20 de persoane. Din cauză că imobilul în care se desfăşoară activitatea acestei fabrici este impropriu, localnicii din zona 23 August sunt chinuiţi zilnic de zgomotul puternic. „Este asurzitor zgomotul pe care îl produce această fabrică, mai ales noaptea. Am sesizat toate instituţiile abilitate şi toată lumea ne dă dreptate. Au venit la faţa locului, au aplicat amenzi, însă fabrica funcţionează în continuare. Avem şi noi copii, avem nevoie să ne odihnim şi nu putem din cauza zgomotului“, a povestit Ion Preotesescu, care locuieşte în vecinătatea fabricii.

„Noaptea deranjează cel mai tare“

„Noaptea deranjează cel mai tare zgomotul. La mine este totuşi un pic mai bine pentru că stau mai departe de fabrică, însă oamenii de la capătul străzii sunt terorizaţi“, a spus Lucica Frăţilă. „Cu toate că de la Garda de Mediu am primit o hârtie potrivit căreia fabrica trebuia să-şi înceteze activitatea din 19 august, acest lucru nu s-a întâmplat. A trecut o lună şi fabrica face acelaşi zgomot“, a afirmat una dintre persoanele care locuiesc în apropiere. „Fabrica asta funcţionează nonstop, sâmbăta şi duminica. Noi nu mai avem linişte“, s-a plâns o femeie care domiciliază pe strada 23 August.

Garda de Mediu Gorj va face plângere penală

Ovidiu Ilie, comisarul-şef al Gărzii de Mediu (GM) Gorj, a declarat că a primit la sediul instituţiei pe care o conduce mai multe sesizări. A trimis la faţa locului comisari care au amendat administratorul fabricii cu 50 de mii de lei: „În august, această fabrică a primit amendă contravenţională de 50 de mii de lei şi activitatea i-a fost suspendată până când va obţine autorizaţia de mediu. Am înţeles că încă se lucrează acolo. Vom face plângere penală pentru că este o infracţiune să nu suspenzi activitatea atunci când Garda de Mediu decide acest lucru. O fabrică de sticlă care foloseşte substanţe periculoase nu are ce căuta în mijlocul oraşului“, a spus Ovidiu Ilie.

Nenumărate nereguli

Din surse neoficiale am aflat că fabrica ar aparţine unui om de afaceri din Spania, care a deschis-o în parteneriat cu un gorjean. Problema este că nu s-a făcut nici o investiţie, nici măcar izolare fonică. Comisarii GM Gorj au găsit numeroase deficienţe.
„Fabrica nu avea monitorizarea pe factorii de mediu, liste cu substanţele periculoase pe care le utiliza, nu deţinea evidenţa deşeurilor care ar trebui şi ele eliminate prin firme specializate. Nu avea contract de alimentare cu apă, iar fişele tehnice lipseau“, a precizat Ovidiu Ilie. Am încercat să contactăm reprezentanţii fabricii de sticlă, însă nu am reuşit să dăm de dumnealor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS