Joi, ultima zi. Mihai Pârvu, pe care tovarăşii din oraş, din ţară şi din străinătate îl cunoşteau sub numele Caiac, a fost înmormântat ieri, la orele după-amiezei, după ce cortegiul funerar a străbătut străzile oraşului. La intrarea în cimitirul Sineasca, din cer au căzut trandafiri…
Ora 10.00. Pe Aleea Constantin Brâncuşi, îmbrăcaţi în negru, cu coroane de flori şi lumânări, prietenii şi tovarăşii lui Caiac înaintau încet, unii trişti, alţii resemnaţi, unii indiferenţi, alţii cu capul plecat, spre locul retras dintre blocuri, cu câteva umbrele şi scaune în mijloc. Au venit în grupuri, din oraş sau de aiurea, de prin ţară, de prin străinătate, să se întâlnească încă o dată, altfel decât până acum. „Am rămas trăsnit când am auzit. Nu mi-a venit să cred. Asta e soarta. Dumnezeu să-l ierte!“, spunea Salam unor cunoscuţi.
Pe fundalul cântecelor de înmormântare ale maneliştilor, veneau necontenit bărbaţi îmbrăcaţi în negru, aproape de paradă, cu ochelari sau medalioane înscripţionate Dolce&Gabbana, cu lanţuri groase la gât, unii mai bazaţi, cu pantofi lucitori cu vârf ascuţit, alţii mai novici, în cămăşi cu guler ridicat şi cu mers legănat, uşor lăsaţi pe spate. Ai fi zis că, undeva, s-a deschis o poartă pe care continuă să intre romi şi români deopotrivă. Trandafiri, orhidee, garoafe, unele prinse în coroane uriaşe, cât brazii de Crăciun, altele, simplu, în buchete – „un ultim omagiu“ de la prieteni, de la „fraţi“. Grupuleţele s-au format de la sine, fără greutate, instantaneu.
Parada găştilor
Aproape două ore, interpreţii de manele, odinioară nelipsiţi de la chefuri, preferaţii lui Caiac, au cântat cu jale despre viaţă, copii şi ultimul drum, până ce cuvintele s-au oprit şi le-au luat locul sunetele fanfarei. Puţin după ora prânzului, maşina firmei de servicii funerare şi-a făcut loc pe alee, îndreptându-se spre prima oprire – hotelul Jiu. „Era restaurantul lui“, îi explică cineva din mulţime unui tovarăş nedumerit. BMW – 4×4 sau limuzină, Audi, Mercedes. Numere de Italia, de Franţa, de Marea Britanie. Câteva de Dolj sau de Bucureşti. Alaiul oamenilor a fost urmat de cel al maşinilor. În jurul automobilului mortuar, familia şi prietenii cei mai buni. Unii, cu lacrimi ascunse de ochelari. Puţini. Bine clădiţi, cu muşchii lucraţi, cu pumnul forjat. Ştiu mai bine decât alţii că moartea nu ţine cont de nimic şi de nimeni. Nici de bani, nici de putere. Uneori o simt mai aproape ca niciodată. Ceilalţi, amestecaţi. Câteva bătrâne de la ţară se sprijină una de alta şi abia se mişcă prin căldura zilei. Puşti mulţi, băgători de seamă, cu părul gelat, ochelari pe nas şi pantaloni negri, lucioşi sau dungaţi, în cămăşi cu sigle la vedere, se deplasau legănat, ţinând aproape de „greii“ interlopi.
Spectacol de la balcon
Pe străzi, maşinile erau dirijate, până la trecerea alaiului, în alte direcţii. Din loc în loc, în faţa caselor sau a spaţiilor comerciale de pe Ştefan cel Mare, curioşii ieşiseră să vadă cortegiul. Undeva, la o poartă, un bărbat de vreo 60 de ani îşi ştergea ochii înlăcrimaţi. Învârtind frenetic roţile căruciorului în care era imobilizat, un băiat infirm alerga paralel cu cel care purta crucea. Veneţia, El Greco, Universitate, primărie. Trecătorii se opreau în loc, privind curioşi masa de oameni îmbrăcaţi în negru, care ţinea în loc maşinile, ocupa benzile de circulaţie, părând o omidă care înaintează agale către un capăt de drum pe care îl vrea cât mai departe. Unii s-au pus la adăpost de soarele dogoritor, refugiindu-se în maşini, ridicând geamurile şi pornind aerul condiţionat. Pe feţele şi gâturile celorlalţi apăreau constant picături de sudoare cărora şerveţelele nu le mai făceau faţă. La intrarea în primărie, câteva angajate îşi făceau loc să privească spectacolul. Câţiva metri mai departe, doi consilieri urmăreau cortegiul care trecea pe sub ferestrele prefecturii. Ora 15.00. Sicriul cu trupul lui Caiac ajungea în zona Spitalului „Filantropia“. Cocoţaţi pe garduri, alţi curioşi, între care şi bolnavi, aşteptau cu interes. Pâine şi cerc, ar spune cineva. Sunt mai norocoşi decât cei din Bariera Vâlcii, care au aşteptat degeaba, ştiind că alaiul funerar va trece pe acolo. Traseul s-a schimbat însă din mers.
În faţa şi în curtea bisericii, mulţimea a aşteptat aproape o oră, la umbra copacilor. Lumânările s-au aprins una câte una. În locaşul sfânt au intrat familia şi cei apropiaţi. Drumul se apropia de sfârşit. Următoarea oprire: cimitirul Sineasca. Dintr-un avion, au început să curgă flori. Pentru Caiac, ultimul omagiu.
