13.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSecretarii de primării, la Comisia de disciplină

Secretarii de primării, la Comisia de disciplină

Mai mulţi secretari de primării din Dolj au ajuns din 2007 până în prezent în faţa Comisiei de Disciplină constituite special pentru cercetarea plângerilor formulate la adresa acestora. Potrivit subprefectului de Dolj, Ionel Ciobotea, până acum, comisia al cărei preşedinte este, a cercetat disciplinar cinci secretari de primării, cazurile altor doi fiind în prezent în lucru. „Am avut destule cazuri legate de abateri şi nerespectarea statutului secretarilor, care sunt funcţionari publici. Cinci dintre ele au fost clasate şi transmise administraţiilor locale, care trebuie să ia măsurile corespunzătoare. Alţi doi sunt planificaţi pentru această lună“, a spus Ciobotea.
Potrivit acestuia, secretarii, care sunt în prezent numiţi de primari, au fost reclamaţi fie de edilii-şefi, fie de alte autorităţi care au considerat că aceştia ori nu şi-au îndeplinit atribuţiile, ori şi le-au depăşit. „Secretarul din Secu a fost reclamat de Direcţia de Evidenţă a Populaţiei pentru deficienţe în activitatea de stare civilă. La Drănic şi Bucovăţ au fost reclamate diverse abateri. Primarul din Bucovăţ s-a plâns că secretarul primăriei s-a implicat în campania electorală. Toate aceste cazuri au fost dirijate către autorităţile publice locale. Comisia îi cercetează şi transmite către autorităţi măsurile care se impun în funcţie de gravitatea faptei“, a spus Ciobotea. Asta înseamnă că, în unele cazuri, secretarii sunt sancţionaţi chiar de cei care îi reclamă.

Rocade la secretarii de primării

Relaţia proastă cu primarii şi perioada dificilă de la alegeri au făcut ca mulţi secretari din Dolj să ceară transferul în interes de serviciu. Concret, o parte din aceştia au făcut schimb de serviciu între ei, însă din rocadă au ieşit şi perdanţi. Localităţile Vela şi Negoi au rămas fără secretari, concursurile pentru ocuparea posturilor urmând să fie organizate în perioada următoare. „Au început să apară transferuri în interes de serviciu din cauza alegerilor, pentru că nu au mai suportat. De exemplu, secretara de la Negoi s-a transferat la Bistreţ, unde rămăsese locul liber prin demisie. Secretara Primăriei Întorsura a plecat la Giubega, iar pe secretara Primăriei Dobroteşti a luat-o primarul din Întorsura. Cea din Vela a plecat la Dobroteşti, astfel încât Negoi şi Vela au rămas fără secretari. Probabil că au vorbit între ele la întâlnirile de la prefectură să facă aceste schimburi“, a spus subprefectul Ciobotea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU