9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalExamen de rezidenţiat

Examen de rezidenţiat

Peste 920 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină şi farmacie din România s-au înscris pentru examenul de rezidenţiat pe post, care va avea loc mâine, în Capitală. Examenul de rezidenţiat va fi organizat la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, Spitalul Universitar de Urgenţă, Institutul de Sănătate Publică, Facultatea de Stomatologie şi Facultatea de Farmacie.

Ministerul Sănătăţii a scos la concurs 702 posturi, majoritatea în zone defavorizate, cum ar fi Moldova şi sudul ţării, unde se înregistrează deficit de medici.

Caietele de concurs pentru examenul de rezidenţiat pe post conţin 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. În cazul egalităţii la puncte, departajarea candidaţilor se va face în funcţie de răspunsurile la întrebarea considerată cu gradul de dificultate cel mai mare. Candidaţii care au obţinut punctajul maxim posibil vor fi departajaţi prin susţinerea pe 28 iulie a unei probe suplimentare, constând în alte 100 de întrebări, redactate cu 24 de ore înainte de susţinerea probei, într-un sediu securizat.

Pentru a promova rezidenţiatul, candidaţii trebuie să obţină cel puţin 65% din punctajul maxim al celor 200 de întrebări din examen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS