Absolvenţii promoţiei 2008 de la clasa lect. drd. Alexandru Boureanu, asociat Adrian Andone, a Facultăţii de Litere, Departamentul de Artă Teatrală au demonstrat, timp de două zile, că merită să fie actori.
Desfăşurată în perioada 4-5 iunie, Gala de artă teatrală „Vreau să fiu actor!“ a adunat în Aula „Al. Buia“ specialişti în domeniul artei teatrale, care au venit să-i vadă la lucru pe cei zece „negri mititei“, tineri absolvenţi ai Departamentului de Artă Teatrală Craiova – Bogdan Vulpe, Radu Lupu, Mihail Logofătu, Alex Calangiu, Maria Salca, Ruxandra Chelaru, Mihaela Gaicu, Ada Stef, Anca Ţecu şi Danilea Ionescu. Dacă în prima zi a galei, în sala de spectacole, cei care veniseră să asculte „Poveşti de familie“, cu Mihaela Gaicu, Anca Ţecu, Ruxandra Chelaru, Bogdan Vulpe în distribuţie, au putut fi număraţi pe degete, nu acelaşi lucru avea să se întâmple la ultimul spectacol, de joi seară. „Ţara lui Gufi“, de Matei Vişniec, a adunat o audienţă numeroasă, la un spectacol care avea să pună mult mai bine în evidenţă calităţile tinerilor viitori actori. Într-o ţară lipsită de culori, într-un întuneric alungat gradual şi un decor constituit din alăturarea şi suprapunerea câtorva paturi metalice, inducţie spre un spaţiu restrictiv, sunt plasate personajele create de Vişniec: Marţafiţa, Bubi, Ţonţonel, Zeno, Gârneaţă, Firfirică şi alţii, într-o viermuială supravegheată cu autoritate de Gufi. Situat mereu în centru, acesta îi domină într-o alternanţă a atitudinilor, căci ba îi momeşte cu gogoşi sau cu câte o sărbătoare, precum sacrificarea porcilor, ba îi ameninţă cu fel de fel de pedepse. E o ţară inventată de el, în care personaje fabuloase sporovăiesc adesea în ghicitori şi vorbe de duh. Impresionează în tot acest peisaj personajul interpretat de Anca Ţecu, Marţafiţa. E pe o poziţie bună, superioară celorlalţi supuşi. Doică a prinţesei şi bună la toate pentru Gufi, are autoritate şi, când bate ea din picior, chiar îi e supusă toată lumea. Şi peţitorii Iolei, caricaturizaţi cu poftă de tinerele actriţe, impresionează şi aduc amuzant aminte de basmul popular cu accent moldovenesc.
Şi tot acest joc de înveselire a Iolei – prin aducerea în scenă a „ciudăţeniei“ pe care o reprezintă în lumea lor acela care vede fie şi cu un ochi va schimba totul. Vorbele lui Lulu, sătul să mai fie luat în batjocoră şi să explice sensul vederii şi mai ales al culorilor, declaşează în mintea Iolei dorinţa de a cunoaşte ceea ce-i fusese refuzat. Se încăpăţânează să creadă în spusele tatălui său: „Ochii sunt pentru lacrimi, nu pentru văzut!“ şi, alături de Robderouă, văzătorul care se ascundea în palat, începe să descopere lumea, aşa cum este ea. Ieşirea la iveală a culorilor, revărsarea lumii colorate peste lumea gri a lui Gufi nasc disperarea şi căderea sa. Neputinţa de a mai controla destine, refuzul de a accepta realitatea sunt foarte bine redate de Alexandru Calangiu, cel care-l întruchipează pe Gufi. „Ţara lui Gufi“ face dovada că tinerii actori ai promoţiei 2008 îşi merită diploma.
