Sătenii din localitatea gorjeană Ruget negociază în condiţii de forţă majoră cu Societatea Minieră Prigoria, din cadrul Complexului Energetic Craiova, plata uzufructului pentru terenurile ocupate de frontul de lucru.
Conducerea Societăţii Miniere Prigoria, din cadrul Complexului Energetic Craiova, a găsit metoda „potrivită“ pentru a negocia cu proprietarii terenurilor care au în subsol lignit. Întrucât în câteva zone frontul de lucru a ajuns foarte aproape de proprietăţi private deţinute de sătenii din Ruget, comuna Roşia de Amaradia, şefii unităţii miniere mai „uită“ limita perimetrelor pe unde au voie să îşi desfăşoare activitatea şi intră pe pământurile oamenilor. În aceste condiţii, sătenii sunt puşi în faţa faptului împlinit şi în anumite cazuri sunt nevoiţi să accepte oferta Societăţii Miniere Prigoria. Despăgubirile vizează plata uzufructului pentru terenurile de pe care urmează să fie exploatat lignitul. Calculul este făcut pentru producţii de porumb şi grâu, însă valoarea mineralului extras, faţă de cea a despăgubirii, este mult mai mare.
La măsurători
Edilii comunei Roşia de Amaradia au fost chemaţi de multe ori să efectueze măsurători pe lângă excavatoare şi buldozere. În anumite cazuri, primarul Cristinel Faităr nu a ştiut ce să le mai spună oamenilor şi unii dintre aceştia au declarat că vor depune plângeri la Parchet. „Noi suntem chemaţi după ce se intră cu excavatoarele. Apoi se negociază sau se negociază înainte şi se intră aiurea. Sunt probleme care trebuie făcute în etape, nu aşa, forţat, pentru a ne face treaba cu orice preţ. Una au negociat pe teren, alta este la măsurători. Sunt aproape şapte familii care încearcă să îşi rezolve situaţia cu terenurile. Cei de la societatea minieră normal că încearcă să îşi extindă activitatea şi uneori lucrurile sunt date peste cap. În total, sunt cam 30 de familii cu probleme în Ruget. Fiecare încearcă să îşi rezolve situaţia şi noi cădem la mijloc. Unora nu avem ce să le facem şi au spus că vor merge să reclame unitatea minieră la Parchet“, a declarat primarul din Roşia de Amaradia, Cristinel Faităr.
Probleme nesemnificative…
Ion Ciuculescu, directorul Societăţii Miniere Prigoria, a declarat că au fost ceva probleme, dar acestea au fost rezolvate. El susţine că oamenii au primit destui bani pentru pământul respectiv. „Mai sunt cazuri cu care negociem. Am cam terminat cu treaba asta. Le-am dat bani pentru uzufruct, la fiecare hectar calculând o producţie de 3.000 de kilograme de boabe. Unii au primit şi 1.600 de lei anual la hectar. Oamenii vor să le plătim uzufructul, dar majoritatea nu fac nimic pe pământul ăla de acolo şi vor să ia de la noi cât mai mult. Le-a dat banii. La pomi se plăteşte uzufructul pe cinci ani, la vie – pe trei ani, la nuci – pe şapte ani“, a precizat Ion Ciuculescu, directorul Societăţii Miniere Prigoria.

