59 de ani, bătuţi pe muchie. Ceasuri, zile, luni. O viaţă de om. Într-o zi de mai, cu peste o jumătate de veac în urmă, Georgeta şi Ştefan, din Craiova, s-au cunoscut întâmplător. Ea, „prea frumoasă“, el, „un bărbat blând şi cu caracter“. În cinstea anilor pe care i-au petrecut unul lângă altul, fata lor, Dana, le-a adus ieri un primar de municipiu în casă, să le spună „La mulţi ani!“ şi să ciocnească un pahar cu şampanie.
Intrarea metalică, ascunsă de frunzele mari ale copacilor, se deschide încet şi o doamnă cu părul scurt, roşcat, apare din scara blocului: „Poftiţi, vă aşteptam“. Etajul întâi, doi. Ne oprim în dreptul unei uşi maro, pe care o deschidem şi căreia trecem pragul. În sufragerie, o doamnă cu părul ca zăpada, îmbrăcată într-o bluză albăstruie, cu mânecă scurtă, se grăbeşte să ne întâmpine: „Intraţi, vă rog, luaţi loc!“. Veselă, un pic agitată, nu pentru că are oaspeţi, ci ceva mai adânc, care ţine de temperament, o defineşte astfel, ne indică, printr-un soi de retorică a gesturilor, câteva potenţiale locuri de aşezat. „Hai, vino şi tu!“, strigă apoi, îndreptându-şi privirea spre holul care leagă camera de dormitor. Un bărbat trecut de 80 de ani – aflăm apoi că de Sfânta Marie Mică împlineşte 90 – se iveşte din spatele perdeluţelor. Calcă sprijinindu-se nesigur de braţul fetei, ca şi cum paşii ar rămâne câteva secunde pe gânduri, nehotărâţi. Se opreşte lângă fotoliu, aproape de soţie, şi se aşază.
„Mi-a plăcut, că era prea frumoasă!“
Din mijlocul camerei, o prăjitură pudrată şi parfumată te îmbie la ospăţ, răsfăţându-ţi simţurile olfactive. Câţiva bujori coloraţi privesc obraznici peste vaza plină cu apă, întinzându-şi petalele după lumină. Lângă fereastră, Georgeta şi Ştefan stau fiecare în fotoliul său. Între ei, o măsuţă peste care se revarsă frunzele uriaşe ale ghivecelor cu flori. Pe canapeaua dinspre peretele de apus, două păpuşi privesc laconic agitaţia din cameră. „Ei, să vă uitaţi în fotografiile de când eram tânără. N-am arătat tot timpul ca acum. Eram ţanţoşă şi voinică înainte“, râde femeia. Îi aruncă apoi o ocheadă omului din stânga sa. În urmă cu 59 de ani, abia se întâlniseră. „Să vă spună el cum a fost“. Povesteşte mai mult Ştefan. Aşa s-au obişnuit. „Eram la o verişoară, în satul ei. Şi într-o zi, le văd tustrele, pe viitoarea mea soţie şi alte două fete – treceau pe stradă. Şi am întrebat-o pe Gica, pe vară-mea, dacă e domnişoară sau doamnă. Nu mi-o prezintă şi mie?“. Se opreşte liniştit. Au trecut atâţia ani între timp… „Ei, şi-aşa am rămas, cunoştinţe. Dar numai câteva zile, că în nici două săptămâni eram luaţi“, adaugă femeia. „Mi-a plăcut, că era prea frumoasă!“, spune din nou Ştefan.
1.500 de lei, şampanie şi flori
De sub jacheta bej se vede gulerul cămăşii albe. Domnul Ştefan îşi ţine mâinile pe picior, una peste alta. Din când în când, dreapta brăzdează aerul atunci când povestea ajunge pe frontul din Crimeea sau Cehia. Multă vreme a stat bărbatul pe front. Dar tot blând şi liniştit a rămas: „A trecut prin atâtea necazuri, dar are caracter omul meu! O mătuşă mă întreba câteodată: «Mă, da’ ăsta a crescut la pension?». Şi ne-a iubit foarte mult. Pentru el, nevasta şi fata au fost ceva sfânt“. Acum, se roagă să fie sănătoşi: „Am luat vilă la cimitirul din Ungureni, să avem unde merge“, zâmbeşte bărbatul. „Cât o mai da Dumnezeu…“. Câteva clipe se lasă tăcere. Interfonul anunţă strident că familia are oaspeţi. Cu un buchet imens de flori, primarul Antonie Solomon intră în cameră. „La mulţi ani şi să fiţi sănătoşi!“. Un plic colorat cu 1.500 de lei înăuntru ajunge la familia Stamin. Nici unul dintre cei doi sărbătoriţi nu-l priveşte. Par mai încântaţi de vizită decât de bani. Dopul de la şampanie sare cu zgomot şi licoarea curge în pahare. „Să trăieşti, dragul meu!“, şopteşte Georgeta la urechea lui Ştefan. Bărbatul o priveşte zâmbind. Ştie…
