10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCAS încheie contracte cu furnizorii de servicii medicale

CAS încheie contracte cu furnizorii de servicii medicale

Furnizorii de servicii medicale (medici de familie, farmacii, spitale, ambulanţă, laboratoare de analize, cabinete stomatologice) din judeţul Vâlcea încheie luna aceasta contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate, pe 2008, pentru decontarea serviciilor efectuate.

 

 

VÂLCEA. Perioada de contractare a furnizorilor cu CAS Vâlcea se desfăşoară de la 1 aprilie până la sfârşitul lunii. Dorel Constantinescu, purtătorul de cuvânt al CAS Vâlcea, spune că furnizorii de servicii medicale au depus la sediul instituţiei dosarele cu ofertele. În perioada următoare, toate ofertele care s-au depus vor fi evaluate şi fiecare va primi un punctaj. Pe baza bugetului se va stabilii suma care îi revine fiecărui furnizor, ţinând cont de ofertă. „CAS Vâlcea va încheia şi anul acesta contracte cu câteva sute de furnizori din judeţ. Cele mai multe vor fi încheiate cu medicii de familie, care sunt peste 230, la nivel de judeţ. De la începutul anului, dar şi în prezent, noi lucrăm cu acte adiţionale, dar odată cu încheierea contractului propriu-zis, finanţarea se va face conform bugetului alocat fiecărui capitol de servicii, printr-o evaluare pe care o pot face cei care au depus dosare de contractare cu CAS“, a declarat Dorel Constantinescu. Contractul pe 2008 cuprinde şi o serie de noutăţi, care se referă la refuzul medicilor de familie de a transcrie pe reţete recomandate ale unor medici specialişti aflaţi în relaţie contractuală cu CAS. Conform noului acord, medicii de familie au posibilitatea încheierii unui contract cu CAS în mediul urban pentru o capitaţie care să pornească de la 1.000 de pacienţi, cu obligaţia ca acest număr să fie menţinut. „Bugetul alocat CAS Vâlcea pe 2008 pentru contractarea serviciilor medicale e bun şi e mai mare decât cel din 2007. Până la 1 mai, CAS va încheia contractele cu toţi furnizorii“, a afirmat reprezentantul CAS. Dorel Constantinescu a susţinut că toate categoriile de servicii vor primi resurse suplimentare, având în vedere şi creşterea numărului de furnizori la nivel de judeţ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS