Un om de afaceri donează 38 de hectare, amplasate în mai multe locaţii din jurul Craiovei, pentru orice furnizor Ford care vrea să-şi deschidă o fabrică în Dolj.
Omul de afaceri craiovean Ştefan Cherciu, patronul de la „Casa Noastră“, donează terenuri pentru investitorii străini. Cherciu oferă cu titlu gratuit suprafeţe care totalizează 38 de hectare de teren în judeţul Dolj, la distanţe mici faţă de Craiova, investitorilor care doresc să producă pentru Ford. Cherciu spune că face acest gest pentru dezvoltarea oraşului: „Fac asta ca să crească şi la noi oraşul. Ne-am săturat să tot auzim că investitorii pleacă pe la Cluj, pe la Timişoara. Trebuie să facem ceva să îi oprim aici, în zonă. Să zicem că este un fel de concesiune pe perioada cât vor lucra la Craiova pentru Ford“. Afaceristul craiovean deţine suprafeţe imense de teren la ieşirile din oraş, achiziţionate în decursul anilor. El mai are terenuri în comunele din jurul Craiovei, precum şi în alte localităţi din judeţ.
Kirchhoff Germania a agreat ideea
Ştefan Cherciu spune că a contactat patru furnizori ai Ford, cărora le-a oferit terenuri gratis. „Doar Kirchhoff care ne-au răspuns. Nu sunt interesaţi de toată suprafaţa. Vor doar şase-zece hectare. Utilităţile sunt aproape de teren. Urmează să ne mai întâlnim să-şi aleagă locaţia. Nu vă pot spune exact unde este terenul“, a spus omul de afaceri craiovean. Primarul urbei, Antonie Solomon, afirmă că nemţii de la Kirchhoff Automotive vor produce caroseriile pentru viitoarele maşini Ford. „În primă fază, Kirchhoff va investi 50-60 de milioane de euro la Craiova. Terenul li se dă gratis de către Ştefan Cherciu, undeva în zona Pieleşti, nu ştiu exact. Gestul lui e demn de luat în seamă. Adică le dă şi gratis, numai să vină aici investitorii. Ştiu despre Cherciu că are în jur de 1.000 de hectare de teren“, a adăugat Antonie Solomon.
Alt furnizor, mutat în Balş
Compania americană Johnson Controls – unul dintre furnizorii Ford – nu a găsit locaţia propice pentru construirea unei fabrici în Dolj şi s-a deplasat în judeţul Olt. Furnizorul de scaune pentru Ford dorea să dezvolte o investiţie greenfield (de la zero) şi avea nevoie de 5.000 de metri pătraţi, cu posibilitate de extindere. Compania a ales zona oraşului Balş, unde a găsit terenul căutat, cu toate utilităţile şi cu deschidere la drumul european.
„Vor să realizeze o construcţie de la zero, o hală de producţie cu linii automatizate, unde vor fi angajaţi iniţial 200 de oameni. Meseriile cerute de ei, în special lăcătuşi, se regăsesc în rândul forţei de muncă locale“, a declarat, pentru GdS, primarul din Balş, Vitalie Stanciu.
Deşi autorităţile din Craiova şi Dolj nu au putut atrage investitorul cu pricina în apropiere de Ford, Primăria Balş a intermediat preluarea terenurilor de la particularii din zonă. „Le-am oferit patru locaţii ale cetăţenilor la intrarea în oraş şi la câteva societăţi. Joi (mâine -n.r.) urmează să aleagă una dintre locaţii. Vor 5.000 de metri pătraţi în primă fază, cu posibilitate de extindere“, a mai spus Stanciu. Primarul a mai precizat că terenurile oferite de particulari au preţuri „acceptabile“. Primarul Craiovei susţine că Johnson Controls nu investeşte la Craiova pentru că „nu s-a înţeles la preţ cu particularii“.
În acelaşi timp, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, spune că se aştepta ca furnizorii Ford să migreze în alte zone: „Probabil că acolo au găsit utilităţi sau au deschidere mare la drumul european. Era de aşteptat să plece acolo unde găsesc“. Compania americană Johnson Controls produce scaune şi alte componente de interior, precum feţe de uşi şi elemente din plastic, dar şi sisteme electronice. Firma americană lucrează şi pentru Dacia.