15 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalVestigiile podului lui Apolodor, neglijate de autorităţi

Vestigiile podului lui Apolodor, neglijate de autorităţi

MEHEDINŢI. Construit după primul război cu dacii şi înaintea celui de-al doilea, adică între anii 103 şi 105 d.Hr., Podul lui Traian de peste Dunăre, operă a arhitectului Apolodor din Damasc, impresionează şi astăzi vizitatorii chiar dacă din el au mai rămas doar câteva ruine măcinate de timp şi ignorate de autorităţile nepăsătoare. Resturile tuturor pilelor podului au fost văzute, pentru prima dată, abia după ianuarie 1858, când nivelul apei a scăzut foarte mult.

Din bogatul material obţinut atunci se mai păstrează la Muzeul Regiunii „Porţile de Fier“ din Drobeta Turnu Severin doar două bârne de dimensiuni diferite. Celelalte, în urmă cu aproape 35 de ani, au fost prelucrate, din ele confecţionându-se „suveniruri“ care au fost făcute cadou unor personalităţi ale vremii.

Din cele 28 de pile, câte avea podul, mai sunt vizibile astăzi doar patru în partea românească. Acestea vor ceda cu siguranţă într-o zi, pentru că nimeni nu se îngrijeşte de conservarea lor. Alte patru se află în partea sârbească. La vecinii de peste Dunăre, care nu au origine latină, pilele sunt păstrate cu cea mai mare grijă.

Vestigiile rămase în urma trecerii romanilor, acum două milenii, pe actualul teritoriu al judeţului Mehedinţi, au fost lăsate în paragină, pentru că ele nu prezintă interes pentru autorităţi, nici măcar în anii electorali.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS